Producătorul Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de Film, care organizează ceremonia anuală de acordare a premiilor Oscar, a decedat în urma unui cancer de prostată, la vârsta de 68 de ani. Tom Sherak a deţinut funcţia de preşedinte al Academiei americane de film între 2009 şi 2012. „Tom şi-a trăit viaţa ca pe o carte deschisă. (...) A făcut orice ca să îi ajute pe ceilalţi, indiferent dacă îi cunoştea sau nu”, au declarat membrii familiei. Până în anul 2000, Tom Sherak a fost director al diviziei de filme în compania 20th Century Fox, ocupându-se de distribuirea unor lungmetraje precum „Titanic”, „Alien” şi „Hard to Kill / Greu de ucis”. De asemenea, acesta a jucat într-un episod din serialul „NYPD Blue”, dar şi în „Columbus Circle” din 2012, în regia lui George Gallo. Ca producător executiv, s-a implicat în producerea filmelor „The One / Unicul” şi în musicalul „Rent / Viaţă de boem” din 2005.