Presa britanică a anunţat că o elevă de 12 ani din Liverpool, Marea Britanie, a paralizat la scurt timp după ce, în cadrul unui program naţional, i s-a făcut vaccinul împotriva cancerului de col uterin. Specialişti ai Agenţiei de Reglementare a Medicamentelor susţin că nu a fost vorba despre reacţii adverse ale vaccinului. Mama fetiţei, citată de presa britanică, a spus că Ashleigh Cave a leşinat la o jumătate de oră după ce a fost vaccinată, iar în prezent este paralizată şi se află internată la Spitalul de Copii „Alder Hey”. Pe de altă parte, medicii unităţii sanitare nu pot afirma cu certitudine că boala fetei nu este o reacţie la vaccin. Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (MHRA) consideră că eleva de 12 ani nu a paralizat din cauza vaccinului. Reamintim că şi în România, Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a demarat, pe 24 noiembrie, campania naţională de vaccinare a elevelor de clasa a IV-a, împotriva cancerului de col uterin. Peste 70% dintre părinţii ale căror fiice erau programate să fie vaccinate împotriva cancerului de col uterin, în perioada 24-28 noiembrie, nu au fost de acord cu acest vaccin. În acest interval, la aproximativ jumătate dintre şcoli, s-au repartizat o serie de doze, astfel încît să fie vaccinate 53.000 de eleve de clasa a patra. Iniţiativa de vaccinare s-a lovit însă de opoziţia aproape generalizată a părinţilor, înregistrîndu-se 37.714 de refuzuri scrise. Şi la Constanţa, din totalul de peste trei mii de fetiţe care ar fi urmat să fie vaccinate, doar 30 au fost imunizate, asta după ce părinţii şi-au dat acordul. Cei mai mulţi părinţi ai fetiţelor au spus un NU hotărît campaniei iniţiate de MSP. Rezultate la fel de catastrofale au fost întîlnite şi în alte judeţe ale ţării, în Bucureşti peste 80% dintre părinţi refuzînd să-şi vaccineze copiii, motiv pentru care reprezentanţii MSP au decis demararea unei noi campanii de informare, după care să se treacă la vaccinare. Subsecretarul de stat, Raed Arafat, a declarat că este vorba de o campanie mult mai amplă decît pînă acum, privind vaccinarea elevelor de clasa a patra împotriva cancerului de col uterin. “Îi înţelegem pe părinţii care ne-au reproşat lipsa de informare de pînă acum. Refuzurile de a-şi vaccina fiicele sînt justificate şi vom împărţi materiale în şcoli care să conţină informaţii complete”, a spus Arafat. MSP anunţa că, începînd cu 2 decembrie, au fost repartizate doze de vaccin şi la restul şcolilor din ţară, prima etapă a campaniei de vaccinare urmînd să se încheie pe 19 decembrie, cînd va începe vacanţa de iarnă. În privinţa elevelor nevaccinate ca urmare a refuzului părinţilor, Ministerul Sănătăţii precizează că, în cazul revenirii asupra deciziei, se poate solicita vaccinarea la viitoarea campanie, în care vor fi incluse elevele aflate acum în clasa a treia. Eventualele cantităţi de vaccin neutilizate vor fi depozitate la furnizor şi vor intra în circuitul medical în toamna lui 2009, odată cu reluarea calendarului de vaccinare. Termenul de valabilitate al dozelor de vaccin este anul 2010.
Vaccinarea nu este obligatorie
Reprezentanţi ai MSP precizează că vaccinarea împotriva cancerului de col uterin nu este obligatorie şi că medicii trebuie să informeze profesionist opinia publică, pentru a se putea lua o decizie bazată pe date corecte. Asociaţia Medicilor de Familie susţine campania de vaccinare a elevelor de clasa a patra împotriva cancerului de col uterin şi consideră că majoritatea părinţilor care au semnat pentru ca fiicele lor să nu fie vaccinate, nu au fost corecţi informaţi.