Pentru a patra zi consecutiv, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC), Aurelian Andrei Popa, a lipsit de la muncă. Şi asta din cauza lanţului uman format de protestatarii care nu i-au permis acestuia accesul în Gara Maritimă. Flancat de poliţişti şi jandarmi, Aurelian Popa a sosit, ieri dimineaţă în Port, cu o oră mai devreme, însoţit de directorul adjunct, Mihai Gheorghiade, directorul financiar-contabil, Mihaela Vasile, directorul Direcţiei Portuare, Vasile Blănaru şi juristul Pepi Tănase. Toţi au făcut cale întoarsă când au văzut lanţul uman făcut de sindicalişti. Oamenii se întreabă dacă Popa îşi va tăia singur din salariu pentru că lipseşte de la muncă sau doar ei vor suporta consecinţele, mai ales că acoliţii lui umblă cu liste de prezenţă. Pe lângă neputinţa de a intra în propriul birou, lui Popa i s-a mai dat o lovitură. Tribunalul Constanţa, Secţia Civilă, a respins ca nefondată cererea făcută de casa de avocatură Volonciu pentru chemarea în judecată a sindicaliştilor din cauza grevei spontane pe care Popa o consideră ilegală. Directorul CNAPMC poate contesta decizia în maximum zece zile. „Ne-a spus că ne dă în judecată şi ne va cere despăgubiri în valoare de un leu când va câştiga. Ne tratează cu aceeaşi lipsă de respect ce îi este caracteristică. Nu va avea nicio şansă să câştige procesul pentru că este vorba despre o grevă spontană. Nu este încadrată ca fiind ilegală. Nu are nimeni ce să ne facă”, au declarat sindicaliştii.
NU VOR SĂ RENUNŢE Ieri, s-a încercat lămurirea oamenilor de a renunţa la greva generală, însă nimeni nu a vrut să părăsească Portul. „Nu renunţăm la revendicările noastre. Oamenii trebuie să ştie că nu facem grevă din cauza unui carton de 30 şi ceva de lei pe an (n.r. permisul de liberă trecere în Port). Este vorba despre lucruri mult mai importante, cum ar fi nerespectarea legilor în ceea ce priveşte contractele noastre de muncă”, a declarat liderul Sindicatului CNAPMC, Marin Stoian. Acesta a mai precizat că Popa nu numai că este împotriva Companiei pe care o conduce, ci mai ales împotriva salariaţilor ei.
MINISTERUL ÎI CONDAMNĂ PE SINDICALIŞTI Ieri, Biroul de Presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a trimis un comunicat de presă în care se arată indignat de modul în care au acţionat protestatarii. „MTI condamnă escaladarea conflictului sindical, apelarea la mijloace violente de protest sau la ameninţări directe la adresa conducerii CNAPMC, considerând că orice formă de protest trebuie menţinută în limitele legii. MTI recunoaşte dreptul legal la protest, dar consideră inadmisibil ca în România anului 2012 reprezentanţilor conducerii unei companii de stat să li se interzică accesul în sediul companiei de către o parte a angajaţilor. MTI s-a implicat în soluţionarea acestui conflict şi participa activ la identificarea soluţiilor necesare deblocării situaţiei”, se arată în comunicatul respectiv.
„MINISTRUL ÎL PROTEJEAZĂ PE POPA” Referitor la declaraţiile reprezentanţilor MTI, sindicaliştii au tras o singură concluzie: Popa este protejat chiar de Minister. „Nicio echipă trimisă de Minister nu a venit să stea de vorbă cu noi faţă în faţă. Reacţia MTI este clar una împotriva sindicatului. S-a dovedit pentru a nu ştiu câta oară că există inculţi şi analfabeţi care conduc oamenii fără a şti măcar ce înseamnă a fi om”, a specificat liderul Sindicatului CNAPMC, Marin Stoian. MTI a promis că, marţi, va trimite un reprezentant care să discute deschis cu sindicaliştii portuari. La rândul lor, oamenii au declarat că dacă va fi chemat şi Aurelian Popa, vor refuza întâlnirea cu ministerialii.