Pentru absolvenţii ciclului liceal care au vrut să-şi continue studiile la una din cele 16 facultăţi din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, ieri a fost ultima zi de înscriere. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ constănţene, pentru a doua sesiune de admitere au fost puse la dispoziţia candidaţilor 1.592 de locuri, dintre care 38 la fără taxă. La fel ca în sesiunile precedente, pretendenţii la titlul de student au avut la dispoziţie două perioade de depunere a dosarelor. Înscrierile la facultăţile unde admiterea se face în urma susţinerii unei probe s-au făcut în perioada 10-16 septembrie, iar la facultăţile care au concurs pe bază de dosare, înscrierile au avut loc în perioada 10-18 septembrie. În zilele de 17 şi 18 septembrie s-au desfăşurat probele de concurs, iar astăzi şi mâine se afişează rezultatele. „La facultăţile unde s-a susţinut probă de concurs au fost depuse, până la data limită de 16 septembrie, 132 de dosare, după cum urmează: 63 de dosare la Facultatea de Litere, 14 dosare la Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative, 11 dosare la Facultatea de Arte şi 44 de dosare la Facultatea de Educaţie fizică şi Sport”, a declarat purtătorul de cuvânt al universităţii constănţene, asist. univ. drd. Daniel Citirigă.
1.000 DE CERERI PENTRU CĂMIN El a adăugat că, înainte de introducerea în baza de date a dosarelor depuse ieri, pentru locurile rămase libere au fost înregistrate 840 de dosare pentru forma de învăţământ de zi şi 188 de dosare pentru forma de învăţământ la distanţă. Candidaţii care au fost deja admişi, în urma sesiunii din vară a admiterii, mai pot depune cereri pentru un loc în căminele universităţii până pe 23 septembrie. „Până în prezent am primit din partea studenţilor 1.000 de cereri de cazare în cămin. În cazul în care numărul de cereri va fi mai mare decât oferta noastră, vom încerca să găsim soluţii pentru rezolvarea acestora”, a mai spus asist. univ. drd. Citirigă. Pentru anul universitar 2012-2013, studenţii care urmează cursurile Universităţii „Ovidius” au la dispoziţie 1.100 de locuri, potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ superior.
ÎNSCRIERILE CONTINUĂ LA UMC Dacă la „Ovidius” perioada dedicată înscrierilor s-a încheiat, la Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC), cei care îşi doresc o carieră pe mare încă îşi mai pot depune dosarele. Potrivit rectorului instituţiei, conf. univ. dr. Violeta Ciucur, pentru sesiunea din toamnă a admiterii au mai rămas libere 192 de locuri. „Am avut 1.140 de locuri, dintre care 123 la fără taxă, şi au mai rămas pentru sesiunea din toamnă 192 de locuri, majoritatea la cu taxă”, a declarat conf. univ. dr. Ciucur. Ea a precizat că înscrierile pentru a doua etapă a admiterii au loc până pe 25 septembrie. În ceea ce priveşte cazarea studenţilor, conducerea instituţiei a pus la dispoziţie, pentru noul an universitar, 540 de locuri, cu 30 mai multe faţă de anul trecut, cererile putând fi depuse până pe 27 septembrie.