Un tînăr de 19 ani, din Mangalia, arestat pentru furt calficat, a cerut, ieri, instanţei să îl elibereze provizoriu sub control judiciar, însă judecătorii i-au respins solicitarea. Vitalic Grigore a plîns în hohote în timpul pledoariei avocatului său, care a spus că „tînărul era angajat la şantierul Mangalia în momentul în care a fost arestat, era şi la şcoală, iar în ultimele două săptămîni a fost internat în spitalul penitenciarului din cauza unei hepatite mai vechi”. Apărătorul a susţinut că Grigore este la prima faptă de acest gen şi totuşi stă la un loc cu mai mulţi recidivişti, ceea ce nu este normal. Cu lacrimi în ochi, Vitalic Grigore a spus instanţei „că nu am mai avut probleme cu legea pînă acum, nu am ştiut ce înseamnă puşcăria, abia acum am aflat şi de aceea vă rog frumos să mă cercetaţi în libertate”. Conform anchetatorilor, Grigore s-a înhăitat cu Oana Iosub, de 18 ani şi Silviu Lucian Macovei, de 22 de ani, ambii din Braşov, acţionînd vara aceasta în staţiunile din sudul litoralului, de unde au sustras bunuri în valoare totală de 22.000 de lei. Oamenii legii au stabilit că cei trei au dat lovituri în staţiunile Olimp şi Jupiter, la hotelurile „Majestic” şi „Capitol”, folosind metoda deja consacrată: au pătruns în camerele de hotel, profitînd de faptul că turiştii lăsaseră uşile balcoanelor deschise şi au furat laptop-uri, diverse sume de bani, telefoane mobile şi cosmetice. De asemenea, indivizii au comis mai multe furturi şi pe plajele din staţiunile Neptun şi Jupiter, unde aşteptau ca turiştii să îşi lase bunurile nesupravegheate şi apoi luau tot cearşaful şi se făceau nevăzuţi. Totodată, poliţiştii au stabilit că hoţii au ajuns şi în localitatea Vama Veche, unde au jefuit mai multe case de vacanţă.