Peste 10% dintre candidații bacalaureatului de anul acesta au fost nemulțumiți de notele obținute! Așa se face că a pplouat cu contestații. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, peste 44.000 de lucrări de la examenul național de Bacalaureat au fost contestate de candidați, reprezentând aproximativ 12% din numărul total de lucrări care este 361.919. Anul trecut când s-au contestat aproximativ 10% din numărul total de lucrări, adică 42.232. Cele mai multe contestații de la sesiunea aceasta s-au depus pentru prima probă, susținută la Limbă și literatură română. Anul trecut au fost contestate 18.616, iar cele mai multe au fost la probă obligatorie de profil, unde candidații de la Profilul Real au dat examenul la Matematică și cei de la Uman la Istorie.
Anul acesta, la proba la alegere (care putea fi suținută la Geografie sau Științe Socio-Umane de către candidații care au terminat la Uman, respectiv la Fizică, Chimie, Informatică, Biologie de către candidații care au terminat la Real) au fost depuse mai puține contestații în comparație cu anul 2017.
Concret, în anul curent s-au depus 11.658, pe când anul trecut s-au înregistrat 11.782 de contestații. La Limbă și literatură maternă au fost contestate 469 de lucrări.
Potrivit calendarului examenului de bacalaureat 2018, rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie.