A primit bursă şi i-a învăţat şi pe alţii cum să... înveţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A treia ediţie Gala Bursierilor CJC

A primit bursă şi i-a învăţat şi pe alţii cum să... înveţe

Social 17 Iunie 2014 / 00:00 842 accesări

A învăţat foarte bine, a luat numai note foarte bune încă din clasa a V-a, a suportat toate glumele nesărate ale colegilor, dar a ajuns ca, la final de liceu, să spună că a reuşit să-i determine pe cei din jurul ei să înveţe mai bine. Stăruinţa şefului de promoţie 2013 - 2014 de la Liceul Poarta Albă, Ana-Maria Barbu, şi faptul că an de an a primit burse de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) i-au determinat pe colegii care nu puneau mare preţ pe învăţat să aibă un interes mai mare pentru studiu. Implicarea ei în a ridica ştacheta nu s-a rezumat la asta. Împreună cu alţi colegi, la fel de studioşi, a solicitat şi a primit o clasă în care s-au acordat meditaţii celor care credeau că învăţatul e doar pentru „şoarecii de bibliotecă“. În special la informatică şi chimie i-a ajutat pe colegi să înveţe, şi asta pentru că ani la rând a fost olimpică la cele două materii. „Voiam să le arăt colegilor că, dacă înveţi, ai şi beneficii. Am suportat multe răutăţi, dar atunci când primeam banii de la CJC parcă simţeam o oarecare invidie din partea lor. De aceea, împreună cu şcoala am pus la cale un program prin care elevii mai buni să le ofere meditaţii celor mai slabi. A dat rezultate totul, pentru că, în loc să scadă notele noastre, au crescut ale lor şi suntem mândri de asta“, ne-a destăinuit Ana-Maria Barbu. Chiar dacă informatica şi chimia au fost materiile ei preferate, nu înseamnă că restul disciplinelor nu au fost privite cu seriozitate, pentru că media generală cu care a terminat liceul a fost 9,51. Medii de 9 au avut încă 125 de elevi de liceu proveniţi din mediul rural al judeţului Constanţa, din 167, care au terminat anul acesta liceul şi care au fost premiaţi, ieri, în cadrul Galei Bursierilor CJC. Organizată pentru al treilea an consecutiv de către autoritatea judeţeană, gala e prilejul oferirii de burse de merit pentru primii trei elevi de liceu din Constanţa şi judeţ care provin din mediul rural. Cei mai buni elevi din liceele judeţene au fost premiaţi, aplaudaţi şi încurajaţi să continue în același stil şi la facultate.

167 DE BURSIERI DE LICEU În debutul Galei, vicepreşedintele CJC Cristian Darie le-a spus celor prezenţi că programul lansat în urmă cu şase ani va continua indiferent de situaţia financiară, intenţia CJC fiind să îmbunătăţească programul prin care cei mai buni elevi din judeţ sunt recompensaţi. „Acesta este programul nostru de suflet, alături de cel de acordare de rechizite şcolare şi dotare a şcolilor cu tehnică de calcul. De când a fost demarat programul, s-a simţit că s-a lansat o competiţie şi a crescut prezenţa la ore. Sumele nu sunt foarte mari, dar ştim că orice sumă îi motivează pe elevi să înveţe mai bine“, a declarat Darie.

SCURT ISTORIC Gala Bursierilor a fost organizată pentru prima dată la finalul anului şcolar 2010-2011, când a avut loc premierea primilor trei elevi din fiecare unitate şcolară din mediul rural, din judeţ, care au promovat examenul de admitere în liceele din judeţul Constanţa, curs de zi, premiere ce s-a transformat în bursă pe parcursul celor patru ani de studii liceale pentru 300 elevi proveniţi din cele 103 unităţi şcolare din mediul rural, din judeţul Constanţa. La sfârşitul anului şcolar 2013-2014, avem a treia generaţie care a primit burse în cei patru ani de studiu şi doar 167 elevi din clasele a XII-a rămaşi bursieri în cadrul „Programului de burse pentru elevii din mediul rural“.

Taguri articol


12