A recunoscut că şi-a atacat vecinul la beţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A recunoscut că şi-a atacat vecinul la beţie

Eveniment 10 Septembrie 2011 / 00:00 493 accesări

Ivan Tihan, de 64 de ani, din localitatea constănţeană Ghindăreşti, a apărut, vineri, în faţa instanţei Tribunalului Constanţa, care îl judecă, în arest preventiv, pentru tentativă de omor calificat. Bărbatul a recunoscut acuzaţia şi a cerut să fie judecat numai pe baza probelor administrate de procurori în timpul urmăririi penale. Beneficiind astfel de prevederile legii micii reforme, pedeapsa la care urmează să fie condamnat va fi redusă cu o treime. Avocatul său a pledat pentru o pedeapsă cu suspendare, invocând faptul că acesta a fost provocat să comită infracţiunea. De cealalată parte, procurorul de şedinţă a cerut condamnarea acuzatului la închisoare cu executare, susţinând că Tihan a avut intenţia de a-l ucide pe vecinul lui, cu care s-a luat la ceartă şi pe care a vrut să se răzbune. „Regret foarte mult ce s-a întâmplat. Sunt pensionar şi nu am avut niciodată de-a face cu legea. Am crescut patru copii şi am o gospodărie mare în Ghindăreşti”, a spus Ivan Tihan în faţa instanţei. El a adăugat că nu este de acord să îi plătească lui Adrian Vlase, bărbatul pe care l-a înjunghiat într-un moment de beţie, despăgubiri civile în valoare totală de 42.000 de lei. „Sunt de acord să îl despăgubesc, dar banii ceruţi sunt foarte mulţi, Exagerează, iar eu nu am posibilităţi financiare aşa de mari”, a mai afirmat acuzatul. La rândul lui, Vlase nu a putut să prezinte documente din care să reiasă cheltuielile făcute cu ocazia spitalizării sale. A adus-o în schimb pe mătuşa lui, Paula Demit, care a declarat că l-a împrumutat pe nepotul ei cu 1.500 de euro pentru a face faţă pretenţiilor din spital. „Eu personal am cumpărat medicamente, perfuzii, mâncare, am plătit drumurile zilnice de la Ghindăreşti la Constanţa, am dat „atenţii” personalului medical...”, a adăugat Paula Demit. Instanţa se va pronunţa pe 14 septembrie.

ACUZAŢII Potrivit actului de inculpare, în seara de 28 iunie, în jurul orei 23.00, poliţiştii din Ghindăreşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că în centrul comunei a fost înjunghiat un bărbat. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe strada Nucilor, a avut loc un conflict spontan pe fondul consumului de alcool, în urma căruia Ivan Tihan, de 64 de ani, i-a atacat cu un cuţit pe Adrian Vlase, de 29 de ani, şi Vasile Procop, de 39 ani, ambii din Ghindăreşti. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Hârşova, unde au primit îngrijirii medicale. Din cauza leziunilor suferite, respectiv o plagă prin înjunghiere cu penetrare în cavitatea peritoneală stângă, Adrian Vlase a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În vreme ce Vasile Procop a refuzat să depună plângere împotriva lui Tihan întrucât rănile suferite nu au fost grave, Adrian Vlase şi-a menţinut acuzaţiile împotriva agresorului care l-a băgat în spital şi din cauza căruia era să îşi piardă viaţa.



12