A reînceput campania de împădurire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
300 de hectare propuse pentru refacerea fondului forestier

A reînceput campania de împădurire

Social 22 Martie 2014 / 00:00 875 accesări

Primăvara trezeşte la viaţă natura, dar şi pe cei care trebuie să se îngrijească de ea. Angajaţii Direcţiei Silvice Constanţa sunt, în această perioadă, în plină campanie de împădurire. Pentru acest an, Direcţia Silvică Constanţa intenţionează să înfiinţeze plantaţii pe 350 hectare, în campania de primăvară fiind împădurite 100 de hectare. Pentru desfăşurarea întregii acţiuni a fost mobilizat tot personalul aferent direcţiei, inclusiv cel al ocoalelor silvice. Potrivit directorului executiv al Direcţiei Silvice Constanţa, ing. Ion Bogdan, materialul săditor este asigurat din propriile pepiniere, de la Agigea şi Lumina, iar speciile de arbori folosite sunt diferite în funcţie de natura solului. „În zona de luncă a Dunării, în special, de la Ostrov până la Hârşova, plantăm plop şi salcie, iar în zona de deal, Băneasa, Murfatlar - specii de stejar, frasin, mojdrean, vişin turcesc, sălcioară, păducel, soiuri care se pretează zonei de stepă. Sperăm să încheiem campania de împădurire de primăvară în cel mult două săptămâni”, a declarat ing. Bogdan. El a precizat că, în judeţul Constanţa, suprafaţa fondului forestier este de 39.000 de hectare, însă ar mai fi nevoie şi de alte terenuri pentru a fi împădurite, întrucât stăm destul de prost la acest capitol. „Suprafaţa împădurită a judeţului Constanţa este de 5%, faţă de 26% cât este media pe ţară şi 31% media în UE. Mai avem de lucru, de aceea am mai avea nevoie să primim terenuri în administrare. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont, însă, că zona Dobrogei a fost întotdeauna o zonă aridă, cu puţine păduri, prin urmare, este dificil să ajungem la media naţională”, a spus ing. Bogdan.

PROGRAM GENERAL DE ÎMPĂDURIRE Eforturi de creştere a suprafeţei împădurite a judeţului nostru a făcut şi Consiliul Judeţean Constanţa, care a lansat un program general de împădurire încă din 2007, unic în ţară. Acesta are mai multe componente - înfiinţarea de pepiniere la nivelul judeţului, crearea de perdele forestiere, împădurirea terenurilor degradate şi reînfiinţarea livezilor.



12