A reînceput programul de plantări de pomi fructiferi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A reînceput programul de plantări de pomi fructiferi

Administrație 24 Martie 2011 / 00:00 1008 accesări

Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a demarat, ieri, o nouă etapă din cadrul programului de reînfiinţare a livezilor. “Este un alt program al CJC, privind refacerea livezilor, care a fost demarat cu un subprogram, dacă îi putem spune aşa, care prevede refacerea livezilor şcolilor din mediul rural. El presupune plantarea de pomi fructiferi - meri, caişi, piersici, cireşi, peri, pe terenurile aferente şcolilor sau pe terenurile puse la dispoziţie de primăriile care au dorit să facă parte din acest program”, a declarat vicepreşedintele CJC, Cristian Darie. Anul trecut, în cadrul acestui program au fost plantaţi peste 13.000 pomi fructiferi, fiind peste aşteptările autorităţii judeţene. “Iniţial, am crezut că primarii vor fi reticenţi la program, dar se pare că nu a fost aşa. Avem foarte multe solicitări, atât de la primari, cât şi de la persoanele fizice care doresc să planteze unul sau mai mulţi pomi fructiferi pe terenurile proprietate personală. Prin acest program dorim să responsabilizăm şi copiii, de la faza de a planta un pom fructifer, la cea de a-l întreţine - de a-l uda, a-i face tratamentele necesare - şi până la rod. Consider că acest program are un rol educativ foarte mare pentru că este normal ca ei să fie conştienţi că fiecare lucru din lumea asta trebuie să fie muncit şi îngrijit”, a declarat directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP), Adrian Gâmbuţeanu, Regie prin care se realizează acest program. Atât directorul RAJDP, cât şi vicepreşedintele CJC Cristian Darie au precizat că reuşita acestui program, unicat în România, depinde foarte mult şi de implicarea autorităţilor locale. Ieri, primarii din Lumina, Cogealac, Grădina, Istria, Săcele şi Mihai Viteazu, împreună cu elevii şcolilor din localităţile acestor unităţi administrative au plantat în curţile unităţilor de învăţământ peste 2.000 de pomi fructiferi. “Nu pot decât să felicit CJC pentru iniţiativă. În primul rând, prin plantarea pomilor fructiferi, le oferim elevilor un exemplu. Din livezile care au existat în urmă cu zeci de ani nu a mai rămas nimic. Sperăm ca membrii conducerii CJC să nu se oprească aici şi să dezvolte acest program. Cred că fiecare comună din acest judeţ poate să aibă propria livadă pe o suprafaţă mult mai mare decât cea a şcolilor”, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru. Primarul comunei Corbu, Marian Gălbinaşu, a declarat că programul de înfiinţarea a livezilor este la fel de important ca şi programul de înfiinţare a perdelelor forestiere. Acţiunea de ieri este doar începutul unei ample campanii a CJC de împădurire a judeţului Constanţa, reprezentanţii RAJDP urmând ca în perioada imediat următoare să reînceapă şi plantarea puieţilor de salcâm în cadrul programelor de înfiinţarea a perdelelor forestiere de protejare a culturilor şi a programului de protejare a drumurilor judeţene prin crearea de perdele forestiere.



12