A renunţat la cererea de a i se ridica interdicţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A renunţat la cererea de a i se ridica interdicţia

Eveniment 29 Mai 2010 / 00:00 4018 accesări

Un tânăr de 20 de ani, din Constanţa, acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe şi vătămare corporală, a cerut Judecătoriei Constanţa înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu aceea de a nu părăsi ţara. Florin Picoi a invocat motive medicale, susţinând că trebuie să consulte un medic din alt oraş pentru a-şi rezolva anumite probleme de sănătate. Magistraţii i-au respins solicitarea, iar bărbatul a atacat decizia cu recurs la Tribunalul Constanţa. Aici s-a prezentat ieri însoţit de avocat şi a declarat că îşi retrage cererea, fără să motiveze în vreun fel acest gest. Reamintim că Picoi este cercetat alături de Andrei Florin Spînu, de 24 de ani, Adrian Buda, de 25 de ani, Daniel Zorică, de 24 de ani, toţi din Constanţa, şi Daniel Ţintilă, de 24 de ani, din Năvodari, pentru provocarea unui scandal în faţa barului „Impuls Cafe”, din cartierul constănţean Tomis Nord. Potrivit anchetatorilor, pe 20 februarie 2010, cei cinci au venit înarmaţi cu bâte de base-ball, o toporişcă şi un pistol cu gaze lacrimogene şi au atacat trei tineri care ieşeau din local. Martorii au povestit că au văzut patru maşini oprind în faţa barului, din care au coborât mai multe persoane ce au provocat scandal. Daniel George Gherasim, Toma Sorin Marin şi Adrian Goaie au susţinut că au fost atacaţi de un grup de 30 de bărbaţi şi loviţi cu bâtele, Gherasim şi Goaie necesitând două spătămâni de îngrijiri medicale pentru a se vindeca, iar Marin, o lună. Oamenii legii spun că suspecţii au distrus geamurile localului şi un autoturism marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare CT-26-VMB, parcat pe stradă. De asemenea, poliţiştii au găsit la locul incidentului două tuburi de cartuş marca Wadie, de calibru 9 mm, cu încărcătură iritant-lacrimogenă, trase de scandalagii în timpul bătăii. Gherasim, Marin şi Goaie le-au spus procurorilor că i-au recunoscut numai pe cei cinci acuzaţi întrucât totul s-a petrecut foarte repede şi aceştia sunt cei care i-au bătut. Florin Picoi, Andrei Florin Spînu şi Daniel Ţintilă au fost reţinuţi imediat şi arestaţi, în vreme ce Daniel Zorică şi Adrian Buda sunt de negăsit. La scurt timp, cei trei au fost eliberaţi din arest.



12