A şaptea săptămână de poluare cu petrol în Golful Mexic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A şaptea săptămână de poluare cu petrol în Golful Mexic

Monden 31 Mai 2010 / 00:00 426 accesări

Ultima tentativă de colmatare a scurgerii de petrol din Golful Mexic a fost un eşec, a anunţat, sâmbătă, grupul petrolier British Petroleum (BP), adăugând că va folosi o nouă metodă pentru a opri deversările. Preşedintele Obama şi-a exprimat îngrijorarea după anunţarea eşecului şi a avertizat cu privire la riscurile folosirii noii metode. Toate speranţele sunt puse acum în instalarea unui nou dispozitiv pentru a secţiona conductele afectate şi pentru a adăuga o structură ce permite reţinerea petrolului şi apoi pomparea acestuia pe o navă la suprafaţă. “Acest dispozitiv prezintă riscuri şi nu a fost testat niciodată la această adâncime\" de 1.500 de metri”, a explicat preşedintele american.

Cealaltă opţiune, care este foarte riscantă şi fără precedent la această adâncime (1.500 de metri), constă în plasarea în puţuri a unui amestec de apă şi materii solide. Odată ce fluxul de petrol este oprit datorită acestui amestec, trebuia cimentată sursa. Compania BP, care exploatează platforma a cărei scufundare, la 22 aprilie, a provocat catastrofa, a injectat deşeuri pentru a facilita colmatarea. După scufundarea platformei Deepwater Horizon, în Golful Mexic sunt deversaţi zilnic două-trei milioane de litri de petrol, potrivit specialiştilor consultaţi de administraţia americană.

BP le-a cerut sâmbătă americanilor să aibă răbdare privind tentativele grupului petrolier de a colmata scurgerile. Compania este supusă unor presiuni puternice din partea opiniei publice americane şi administraţiei Obama, marcată de dezastrul politic din timpul administraţiei lui George W. Bush, privind reacţia în urma uraganului Katrina în 2005, care a afectat această regiune. Oficiali din Louisiana susţin că BP a adus 400 de persoane vineri în Grand Isle, pentru a participa la operaţiunile de curăţare a petei de petrol, ca să fie mai mulţi angajaţi prezenţi cu ocazia vizitei lui Barack Obama în zonă. Angajaţii suplimentari au fost aduşi doar pentru vineri şi au fost plătiţi cu 12 dolari pe oră. Compania a negat aceste acuzaţii.

Pata de petrol a ajuns la mal, în Grand Isle, săptămâna trecută. În anumite regiuni mlăştinoase, precum în Pass-a-Loutre din statul Louisiana, au fost înregistrate pagube considerabile. Cea mai mare scurgere de petrol din istoria SUA intră de astăzi în cea de-a şaptea săptămână. Administratia americană a aprobat deja construirea unei insule artificiale pentru a împiedica mareea neagră să ajungă pe coastele statului Louisiana. Mareea neagră a costat deja 930 de milioane de dolari Operaţiunile de curăţare a petei de petrol a costat deja aproximativ 930 de milioane de dolari, adică peste 750 de milioane de euro.

Taguri articol


12