A scăpat de închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A scăpat de închisoare

Eveniment 18 Februarie 2014 / 00:00 2308 accesări

A ajuns după gratii, în vara anului trecut, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu prostituate minore, deşi ştia că acestea nu au împlinit 18 ani, şi, ieri, a reuşit să scape din închisoare. Tribunalul Constanţa a decis eliberarea sub control judiciar a lui Nicolae Popescu, de 58 de ani, din Constanţa, hotărârea fiind definitivă. Iniţial, Judecătoria Constanţa i-a înlocuit acestuia măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu, dar procurorii au contestat sentinţa. Amintim că în acelaşi dosar sunt judecaţi pentru proxenetism Andrei Vânătoru, de 19 ani, şi Izabela-Gabriela Anghel, de 17 ani, ambii din Constanţa. Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie - mai 2013, Popescu a plătit sute de lei pentru a întreţine relaţii sexuale cu adolescentele racolate de Izabela-Gabriela Anghel şi de Andrei Vânătoru. Oamenii legii au stabilit că prostituatele erau racolate din licee sau din cluburi şi ademenite cu promisiunea că vor primi foarte mulţi bani dacă acceptă să întreţină relaţii sexuale contra cost. Din cercetări a reieşit că partidele de sex au avut loc într-un apartament din Constanţa, unde fetele erau aduse de Anghel şi de Vânătoru, care ar fi primit cea mai mare parte din banii plătiţi de Popescu. Oamenii legii mai spun că una dintre fetele racolate a fost colegă de şcoală cu Izabela Anghel, care a reuşit să o convingă să se prostitueze.



12