Indicele perspectivelor economice din România calculat de ZEW şi Erste Bank a scăzut în septembrie cu 4,8 puncte, la 21,3 puncte, dar este al doilea ca mărime în rândul statelor din Europa Centrală şi de Est analizate, în timp ce percepţia privind climatul economic actual nu mai este pe ultimul loc. Centrul pentru Cercetare Economică Europeană (ZEW) din Mannheim şi grupul bancar Erste efectuează lunar un sondaj printre experţii din industria financiară pentru a evalua condiţiile şi perspectivele economice din Europa Centrală şi de Est. Ţările vizate sunt România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, dar şi Austria. Evaluarea privind situaţia curentă din economia românească este mult mai negativă faţă de cea referitoare la perspective, deşi a continuat să se îmbunătăţească în septembrie. Indicele respectiv a urcat cu 9,8 puncte, la -43,4 puncte, dar peste jumătate din analişti evaluează actuala situaţie economică drept negativă. Experţii financiari au răspuns la întrebări legate de felul în care văd situaţia actuală din economie, perspectivele pe termen mediu şi alte aspecte economice şi financiare importante. Estimările privind evoluţia bursei se referă la următoarele şase luni. Indicii reflectă cantitativ direcţia estimărilor analiştilor.