Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, ajungând, pe alocuri, la puţin peste un metru adâncime. Astfel, debitele Dunării în sectorul românesc se situează mult sub media multianuală a lunii septembrie. Unsprezece nave încărcate cu cereale şi diferite produse (peste 200.000 de tone de mărfuri) staţionau, ieri, în apropierea Portului Drobeta Turnu Severin, o situaţie similară înregistrându-se şi la Bechet şi Bistreţ (Dolj). Ministerul Transporturilor solicită Guvernului să aloce 4 milioane lei pentru \"înlăturarea stării de risc\" pe Dunăre cauzată de scăderea cotelor apelor şi deblocarea totalului de 257 de nave aflate pe fluviu, neprecizând însă prin ce metode va fi înlăturată starea de risc. Menţionăm că, în anumite zone, Dunărea a scăzut până la adâncimi de 1,2-1,4 metri, astfel că navigaţia a fost blocată sâmbătâ din cauza unor puncte critice. De asemenea, în cazul în care nivelul Dunării scade sub anumite cote, fapt care generează probleme în sistemul de răcire a reactoarelor, Centrala Nucleară de la Cernavodă intră în proceduri automate de oprire de siguranţă.
NICIUN PERICOL PENTRU CERNAVODĂ Din cauza situaţiei hidrologice a Dunării, RAJA Constanţa a luat toate măsurile necesare ca alimentarea cu apă a populaţiei din Cernavodă să nu fie afectată. „De fapt, ca în fiecare an când apare acest fenomen, societatea noastră a montat în zona sursei de captare un ponton plutitor dotat cu pompele aferente. Practic, această instalaţie va asigura necesarul de debit pentru alimentarea cu apă în condiţii optime şi normale a oraşului, în eventualitatea în care nivelul Dunării ar scădea sub nivelul sursei de captare. În această situaţie, investiţia pe care societatea noastră urmează să o facă, în sensul alimentării oraşului Cernavodă cu apă din sursele de subteran de la Medgidia, este cu atât mai importantă. Proiectul, prins în Programul Operaţional Sectorial de Mediu – “Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa”, prevede realizarea unei conducte magistrale de aducţiune, pe o lungime de 19,8 km, de la sursele de subteran din Medgidia şi până la staţia de tratare apă potabilă Dealu Vifor din Cernavodă”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.
Licitaţia pentru lucrările de execuţie urmează să fie lansată în această perioadă, proiectul având ca termen de finalizare luna decembrie a anului 2013. Valoarea întregului proiect este de 6,82 milioane euro, din care RAJA asigură prin cofinanţare suma de 2,14 milioane euro, iar Consiliul Local Cernavodă – 110.000 Euro. Reamintim, că proiectul „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa” finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), are ca obiective generale asigurarea conformării cu legislaţia Europeană şi cea naţională agreată între România şi UE referitoare la sectorul de mediu, fiind cel mai mare program derulat la nivel naţional pe fonduri de coeziune. Investiţiile cuprinse în acest ambiţios proiect vor dezvolta şi moderniza infrastructura de utilităţi publice de la nivelul celor două judeţe, în 23 de localităţi. Valoarea totală a programului se ridică la peste 271 milioane de Euro, din care SC RAJA SA Constanţa asigură prin cofinanţare aproape 75 milioane de Euro.