A tras cu pistolul în copii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A tras cu pistolul în copii

Eveniment 25 Iulie 2012 / 00:00 1950 accesări

Un tânăr de 19 ani a produs panică printre locuitorii cartierului Faleză Nord după ce a tras cu un pistol în direcţia a trei copii. Lucrătorii Secţiei 1 Poliţie Constanţa au fost sesizaţi luni seară, în jurul orei 19.30, de mai mulţi constănţeni martori la incidentul petrecut pe terasa autoservirii Adivin. Un echipaj de poliţie s-a deplasat în scurt timp la adresa respectivă şi în urma cercetărilor a stabilit că Eduard Robert Gheţu, de 19 ani, se afla la terasă împreună cu fratele lui şi cu două fete. La un moment dat şi-au făcut apariţia mai mulţi copii care locuiesc în blocurile din vecinătatea terasei. Poliţiştii spun că Gheţu ar fi fost deranjat de gălăgia pe care o făceau cei mici şi, pentru a-i potoli, a scos un pistol cu bile de plastic şi a tras asupra lor de cinci ori, bilele rănindu-i pe copii. Tânărul a fost escortat la sediul secţiei de poliţie pentru declaraţii. În timpul audierilor, el le-a declarat anchetatorilor că el ar fi tras în pământ pentru că a vrut să-i sperie pe micuţi, dar bilele au ricoşat, nimerindu-i pe aceştia. În momentul în care au aflat de incident, părinţii celor trei copii s-au prezentat la poliţie, unde au depus plângere penală împotriva lui Gheţu. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru loviri şi alte violenţe. Potrivit anchetatorilor, nu ar fi pentru prima dată când Eduard Robert Gheţu ajunge în atenţia anchetatorilor. Oamenii legii spun că pe numele lui mai este înregistrat un dosar penal pentru port ilegal de armă albă, după ce ar fi ameninţat o persoană cu un cuţit.



12