A trecut ilegal granița cu o barcă pneumatică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A trecut ilegal granița cu o barcă pneumatică

Justiție 16 Mai 2015 / 00:00 1397 accesări

A traversat Dunărea cu o barcă pneumatică, dinspre Ucraina, și a pătruns ilegal pe teritoriul României, fiind prins de polițiștii de frontieră tulceni. Este vorba despre un cetăţean georgian, care intenţiona să ajungă într-o ţară din Spaţiul Schengen. Potrivit Gărzii de Coastă, joi, în baza unei informații, poliţiştii de frontieră tulceni au depistat, în zona localității Pardina, un bărbat care nu vorbea limba română şi nu îşi justifica prezenţa în zona de frontieră. Iniţial, acesta a prezentat la control un document pe numele unui cetăţean georgian, solicitant de azil în Franţa. După verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul s-a prezentat sub o identitate falsă, fiind tot cetățean georgian, cu vârsta de 38 de ani şi domiciliul stabil în capitala Georgiei, Tbilisi. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit georgianului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat, respectiv fals privind identitatea și joi seară, în jurul orei 19.30, acesta a fost predat autorităţilor din Ucraina, conform protocolului dintre cele două state.

Taguri articol


12