A treia amânare într-un proces al angajaţilor Primăriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa

A treia amânare într-un proces al angajaţilor Primăriei

Administrație 24 Decembrie 2011 / 00:00 856 accesări

Nervii angajaţilor Primăriei Constanţa au ajuns să fie întinşi la maximum. Tribunalul Constanţa a amânat pentru a treia oară pronunţarea în procesul intentat de funcţionarii publici împotriva deciziei Curţii de Conturi de a tăia drepturile salariale speciale de menţinere a sănătăţii şi securităţii în muncă acordate în baza contractului colectiv de muncă. Preşedintele sindicaliştilor din cadrul Primăriei Constanţa, Mirela Carabaş, a declarat că drepturile salariale au fost tăiate la începutul anului 2011, de Curtea de Conturi. „Am solicitat instanţei să ne fie înapoiate aceste drepturi pe care le-am convenit cu angajatorul în baza contractului colectiv de muncă. În instanţă am cerut şi ca aceste drepturi să fie menţinute pe toată perioada existenţei contractului“, a declarat Carabaş. Ea a adăugat că procesul a fost judecat în 6 decembrie, iar în 13 decembrie ar fi trebuit să se dea pronunţarea. Judecătorii au amânat însă pronunţarea pentru 20 decembrie, când au decis iar să amâne pronunţarea deciziei pentru 27 decembrie.



12