A treia ediţie a Galei Crucii Roşii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A treia ediţie a Galei Crucii Roşii

Sănătate 22 Septembrie 2010 / 00:00 433 accesări

Crucea Roşie Româna, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune, vine din nou în ajutorul celor mai vulnerabile persoane prin organizarea ediţiei a III-a a Galei Crucea Roşie, pe 25 septembrie 2010. Evenimentul va fi transmis în direct, atât pe postul naţional de televiziune cât şi pe TVR Internaţional, în intervalul orar 21.00 – 24.00. Personalităţi din diferite domenii: artişti, sportivi, oameni de afaceri şi din lumea presei vor participa la Gala Crucea Roşie pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de această iniţiativă. Emisiunea va fi prezentată de către Iuliana Tudor, voluntar de onoare al Crucii Roşii Române, alături de Cosmin Cernat, iar gazdele evenimentului vor fi preşedintele Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană şi Margareta Pâslaru, voluntar de onoare al Crucii Roşii. Evenimentul este menit să colecteze fonduri pentru a continua proiectul Banca de Alimente, lansat în septembrie 2009. Datorită acestuia, pâna în prezent, 12.308 de familii au primit peste 180 de tone de alimente. „În urmă cu un an, lansam proiectul Banca de Alimente pentru a veni în sprijinul celor mai vulnerabili dintre noi. La bilanţul primului an de activitate, cifrele s-au dovedit a fi impresionante şi se datorează generozităţii românilor care au răspuns apelului nostru de solidaritate. Mulţumim donatorilor, partenerilor şi, mai ales voluntarilor care au reacţionat atât de prompt la iniţiativa Crucii Roşii Române. Continuăm să susţinem acest proiect, mai ales în contextul economic actual, insufleţiţi de convingerea că împreună vom putea să contribuim la împlinirea visului nostru: de a trăi într-o lume fără foame!”, a declarat Mihaela Geoană. Proiectul Banca de Alimente presupune colectarea de alimente neperisabile în magazinele partenere ale Băncii de Alimente: Carrefour, Mega Image, Real, Metro, Cora Cluj, stocarea lor in depozitele Crucii Roşii şi apoi distribuirea acestora către persoanele vulnerabile din întreaga ţară. Toţi românii îşi vor putea arăta solidaritatea faţă de semenii lor care suferă de foame. Timp de o lună, numerele de telefon şi de SMS vor rămâne la dispoziţia telespectatorilor care doresc să contribuie la implementarea acestui proiect umanitar. Liniile telefonice deschise în reţeaua Romtelecom şi numărul scurt de SMS 877 (pentru donaţii de 2 euro/SMS în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote) vor fi deschise până pe 27 octombrie a.c.. Numerele de telefon din reţeaua Romtelecom la care se pot face donaţii începând cu 13 septembrie 2010 sunt: 0900 900 902 cu donaţii în valoare de 2 euro/apel şi 0900 900 909 cu donaţii în valoare de 10 euro / apel.

Taguri articol


12