În ultimele zile, vînzoleala financiară legată de noul buget a iscat controverse şi dezbateri publice. Aşa cum era de aşteptat, sindicatele s-au repezit să bată cu pumnul în masa actualei puteri, de au căzut firmiturile pe covor, după care tot liderii sindicali au fost cei care s-au aplecat să le strîngă… În vremuri de criză, orice „firmitură financiară” pare bună la ceva!

De data asta, luăm startul într-un nou mandat guvernamental şi într-un nou ciclu parlamentar cu un handicap serios. Mai întîi este criza mondială, ale cărei efecte se resimt din ce în ce mai mult pe plaiurile mioritice. Apoi avem un deficit bugetar, moştenit de la liberali, de pe vremea cînd economia „duduia”, mai mare decît cel prognozat. Eu aş îndrăzni chiar să adaug că depăşirea celor cinci procente, în cazul acestui deficit, este mai rea decît cele mai pesimiste scenarii făcute înainte de alegeri. Pe urmă există legea încă neaplicată a măririi salariilor tuturor cadrelor didactice cu 50%, lege care ascunde în spatele ei o presiune socială pînă la limita exploziei. În plus, una dintre cele mai importante promisiuni făcute în campania electorală, anume creşterea punctului de pensie pînă la 45% din venitul mediu brut, a început să semene cu un iepure şchiop, pentru că nu se poate aplica decît pe etape, ca într-un puzzle la care mai adaugi cîte un picior de iepure, pînă reuşeşti să alcătuieşti imaginea întreagă. Deocamdată, după evenimentele nefericite care s-au petrecut în lumea medicală şi care au creat un curent de opinie ostil la adresa doctorilor, cadrele sanitare din sistemul bugetar de stat au lăsat-o mai moale cu pretenţiile financiare ce ar fi trebuit, în opinia lor, să ţină pasul cu majorările salariale ale profesorilor. Dar vin din urmă zecile de mii de şomeri ce vor apărea în cursul anului 2009, care vor genera alte eforturi bugetare indispensabile, pentru că va fi vorba de protecţie socială! Adăugaţi la toate acestea proiectele de infrastructură rutieră şi facilităţile pe care guvernul pare hotărît să le acorde tuturor firmelor care îşi reinvestesc profitul şi veţi descoperi că bugetul de stat al României pe anul ce abia a început arată ca un „şweitzer”, ale cărui găuri nu le pot astupa nici măcar degtele dolofane ale membrilor comisiei FMI care a venit la Bucureşti… Ca să nu mai comentez speculaţiile recente legate de îngheţarea salariilor şi a pensiilor, care riscă să arunce în aer întreaga societate civilă! Abia atunci, vorba lui Cristian Tudor Popescu, opoziţia se va muta din Parlament, în stradă. Ce-i de făcut?

Eu, personal, habar nu am, dar cred că ştie Mircea Geoană, care a denumit inspirat acest program de salvare naţională „a treia generaţie de reforme”. Pe scurt, după ce Guvernul Tăriceanu nu a reuşit, în primii doi ani de după aderarea la UE, să absoarbă nici măcar un euro din fondurile europene, actuala administraţie a ţării îşi propune să atingă un nivel record de cîteva zeci de miliarde de euro! Să dea bunul Dumnezeu să fie exact aşa, cu toate că mulţi analişti economici, în frunte cu Ilie Şerbănescu, se arată cam sceptici. Eu sper sincer că se va reuşi această performanţă, pentru că altfel riscăm să devenim o ţară falimentară. S-ar părea că secretul acestei reuşite este legat de descentralizarea administrativ-teritorială şi formarea euro-regiunilor, care vor putea, printr-un plan coordonat la nivel naţional de guvern, să atragă fonduri nerambursabile imense. Interesant este că, la acest capitol, ambiţiosul program al lui Geoană se întîlneşte cu ideile lui Traian Băsescu, ceea ce pare un fapt surprinzător, avînd în vedere deosebirile de idei politice dintre cei doi…

Mai ţineţi minte vechiul banc de pe vremea comunismului? Ce e mic, negru şi bate la uşă? Răspuns: viitorul! Eu mă încăpăţînez să cred că această glumă a expirat şi că singurul lucru întunecos din existenţa noastră a rămas trecutul. Să fiţi iubiţi şi optimişti, căci nu mor caii cînd vor cîinii!