Ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, ieri, că doreşte ca bugetul pe 2010 să fie finalizat din punct de vedere tehnic şi trimis în Parlament până la Crăciun şi speră că până atunci noul guvern va fi deja instalat. Şi asta în condiţiile în care, în urmă cu doar o săptămână, reprezentanţii Guvernului demis Boc 2 spuneau că nu trebuie să se grăbească în elaborarea bugetului, chiar dacă reprezentanţii FMI dădeau ultimatumuri României pentru prezentarea bugetului. Mai mult, lipsa de interes pentru adoptarea bugetului este perfect justificată, în condiţiile în care aceiaşi oficiali ai guvernului interimar spuneau că România mai are fonduri pentru acoperirea salariilor bugetarilor şi pensiilor pentru luna decembrie a anului curent. Cu toate acestea, Pogea a arătat că la întâlnirea pe care a avut-o cu delegaţia FMI şi CE s-a discutat despre posibilităţile de a găsi o soluţie în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile din 2010, astfel încât ţinta de deficit de 5,9% din PIB să fie respectată. „Facem eforturi pentru a asigura finanţarea salariilor de stat şi pensiilor pentru ianuarie, februarie şi martie. Avem în vedere inclusiv tranşele de la FMI”, a mai spus Pogea. Mai exact, în lipsa banilor de la FMI, România (şi aşa aflată cu un picior în groapă) va fi în imposibilitatea de plată a salariilor, pensiilor, fără a mai vorbi de investiţii. Pe de altă parte, analiştii ING Bank, ceva mai realişti, apreciază că validarea preşedintelui va avea un efect pozitiv asupra pieţelor şi anticipează că banii de la FMI vor intra în conturile României în martie, dacă noul guvern va fi învestit până la sfârşitul anului, iar discuţiile cu reprezentanţii instituţiei financiare vor începe în ianuarie. Aceeaşi analişti spun că validarea unui preşedinte este pozitivă pentru moneda locală şi ar putea conduce şi la reducerea dobânzilor. O decizie finală în ce priveşte livrarea celei de-a treia tranşe a FMI va fi luată după ce, astăzi, se va încheia vizita de trei zile a delegaţiei FMI şi CE în România.