Aflată de pe 8 ianuarie în Serbia, în cantonament, Handbal Club Municipal Constanţa a obţinut a treia victorie din tot atîtea partide. După 30-29 şi 30-25 cu liderul primei ligi din Serbia, HC “Kolubara” Lazarevac, formaţia antrenată de Zoran Kurtes, Eden Hairi şi Djordje Cirkovic a întîlnit, în al treilea meci de verificare, pe Jugovic Kac, mai vechea sa cunoştinţă. Partida s-a disputat la Kac şi s-a încheiat cu victoria formaţiei constănţene, scor 34-30. HCM şi Jugovic Kac s-au mai întîlnit în sezonul 2001-2002, în turul al III-lea al Cupei Challenge, sîrbii fiind deţinătorii trofeului. Atunci, au fost primele meciuri europene din istoria HCM-ului, constănţenii obţinînd atunci calificarea în optimile de finală ale competiţiei, după 23-31 şi 27-16. După ce a efectuat prima parte a cantonamentului la Kladovo, formaţia constănţeană se pregăteşte în prezent la Novi Sad. HCM îşi va continua seria partidelor de verificare mîine, cînd va întîlni pe Vojvodina Novi Sad, într-un meci programat de la ora 12.00. Săptămîna în curs este plină de jocuri de verificare pentru handbaliştii constănţeni. Joi sportivii noştri se vor deplasa la Belgrad pentru un amical cu Steaua Roşie (ora 19.00), iar sîmbătă HCM va reveni în capitala Serbiei pentru un test în compania lui Partizan Belgrad. Duminică sau marţea viitoare, HCM va susţine revanşa cu Jugovic Kac, ultimul meci de verificare al constănţenilor în cantonamentul din Serbia.