A TREIA ZI DE CRĂCIUN: obiceiuri și tradiţii de Sfântul Ștefan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A TREIA ZI DE CRĂCIUN: obiceiuri și tradiţii de Sfântul Ștefan

Religie 27 Decembrie 2018 / 06:05 3639 accesări

A treia zi de Crăciun este una specială pentru mii de români. Pe 27 decembrie se sărbătoreşte Sfântul Ştefan. În această zi românii ţin cont de o serie de tradiţii şi superstiţii.

În a 3-a zi a Crăciunului, în data de 27 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan – primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim.

SFÂNTUL ȘTEFAN era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. În limbă greaca, Ștefan înseamnă "coroană" și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.

Potrivit legendei, misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise. În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta", scrie romaniatv.net. Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. "Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!" (Faptele Apostolilor VII, 51-53). Privilegiu unic pentru Sfântul Ștefan, care a primit sfânta mucenicie, seamănă izbitor cu drama de pe Golgota. El stă în fruntea nenumăraților martiri care au mărturisit credința din Hristos ca fiu al lui Dumnezeu. Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan. "O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre - căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus - iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic". Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan, vin şi se roagă creştini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele şapte porţi ale cetăţii, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre. Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ștefan. Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ștefan, iar creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului. Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura", din Roma.

Iată ce nu trebuie să faci în a treia zi de Crăciun:

NU FACE EXCURSII LA MUNTE

Aventurile montane nu sunt recomandate in ziua Sfantului Stefan. Se spune ca sfantul ne protejeaza in aceste zile, insa nu este de acord cu calatoriile hai-hui deoarece acestea sunt considerate o sfidare la adresa sa.

NU UITA DE CEI MORTI

Pe 27 decembrie se face pomenirea celor care au murit in imprejurari dramatice. Se impart pachete cu mancare tinerilor care poarta numele Stefan, Stefania, Fanica, Fanel etc.

NU UITA DE RUGACIUNEA ELIBERATOARE DE NECAZURI

Crestinii care au probleme in familie ori de sanatate este bine sa duca in casa o icoana sfintita cu Sfantul Stefan.

NU PURTA DUSMANIE CU CEI DIN JUR

Daca nu te-ai impacat in Ajun de Craciun cu cei cu care ai avut probleme tot anul, mai ai o sansa de Sfantul Stefan. Reconcilierele sunt mai puternice si mai durabile daca se fac in aceasta zi.

NU OCARÎ PE NIMENI

Daca te enerveaza cineva in aceasta zi sfanta, ignora-l. Nu alimenta conflictele, nu pune paie pe foc. Este o zi in care trebuie sa primeze buna intelegere intre oameni.

NU FACE CURATENIE, NU SPALA HAINE

Munca prin casa nu este bine vazuta de mai marii Bisericii. Este o zi in care trebuie sa ne odihnim si sa il cinstim pe Intaiul Mucenic Arhidiacon Stefan.



12