A treia zi de proteste în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A treia zi de proteste în Afganistan

Externe 24 Februarie 2012 / 00:00 363 accesări

Un militar afgan a deschis focul, ieri, asupra unor soldaţi din cadrul Forţei internaţionale a NATO (ISAF) şi a ucis doi dintre ei, în provincia Nangarhar din estul Afganistanului. Uciderea celor doi militari ai NATO intervine în cea de-a treia zi de manifestaţii antiamericane, izbucnite după ce mai multe exemplare ale Coranului au fost arse la o bază militară americană din Afganistan. Tot, ieri, liderii Taliban au făcut apel la uciderea militarilor străini din Afganistan. Violenţele au făcut deja cel puţin nouă victime din rândul afganilor, iar circa 30 de persoane au fost răniţi, miercuri, în cadrul manifestaţiilor. Preşedintele Hamid Karzai a adresat un apel la calm, iar preşedintele Barack Obama a adresat în mod oficial scuze, într-o scrisoare trimisă omologului său afgan.

În noaptea de luni spre marţi, exemplare ale Coranului au fost arse la cea mai mare bază americană din Afganistan, la Bagram, situată la 60 de kilometri nord de Kabul, potrivit autorităţilor afgane şi unor angajaţi afgani. „O mare cantitate de material religios trebuia distrusă. Erau tot felul de lucruri, inclusiv exemplare ale Coranului, care au fost duse la incinerator, unde au fost descoperite de angajaţii locali”, a explicat generalul Carsten Jacobson, purtătorul de cuvânt al ISAF. „Este o eroare, un act de ignoranţă cu consecinţe grave”, a comentat acesta. Anul trecut, cel puţin 24 de persoane, inclusiv un român angajat al ONU, au fost ucişi în protestele din Afganistan, după ce un pastor american radical a dat foc unei copii a Coranului în Florida.

Taguri articol


12