A venit vaccinul care ne apără de gripă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Inscripţionat în limba chineză, produs în Olanda

A venit vaccinul care ne apără de gripă

Sănătate 29 Noiembrie 2013 / 00:00 573 accesări

Ieri seară, depozitul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa a fost aprovizionat cu primele doze de vaccin antigripal, respectiv 32.500. Primele 200.000 de doze de vaccin cumpărate de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru campania de imunizare au fost distribuite direcţiilor de sănătate publică din ţară, urmând ca acestea să le furnizeze medicilor de familie, potrivit unei informări a MS. Vaccinul este produs în Olanda, însă instrucţiunile sunt traduse în limba chineză. Explicaţia nu a întârziat să apară. “El urma să fie distribuit şi în China, de aceea a avut prospectul în limba chineză. Noi am cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) să aprobe o derogare privind etichetarea în limba română”, a spus ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Reprezentanţii ANMDM au spus, la rândul lor, că vaccinul antigripal Influvac corespunde standardelor europene de calitate, eficacitate şi siguranţă, având compoziţia în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru emisfera nordică şi cu decizia UE pentru sezonul 2013-2014, respectând în acelaşi timp şi cerinţele Farmacopeii Europene pentru vaccinurile antigripale. Specialiştii au subliniat că vaccinul este produs în Olanda, certificatul de eliberare a seriei fiind emis, în conformitate cu reglementările europene, de un laborator din cadrul reţelei de laboratoare oficiale de control al medicamentelor, acreditat de Directoratul European pentru Calitatea Medicamentelor.

EXCEPŢII Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului au explicat prevederile din legislaţia privind exceptarea de la inscripţionarea vaccinului în limba română şi acceptarea, în primă instanţă, a prospectului în limba chineză: “Având în vedere că vaccinul antigripal Influvac - suspensie injectabilă în seringă preumplută este destinat includerii în Programul Naţional de Imunizare al Ministerului Sănătăţii pentru sezonul 2013-2014, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a acordat aviz favorabil solicitării companiei Abbott, deţinătoare a autorizaţiei de punere pe piaţă (APP) 1833/2009/01, de exceptare de la prevederile legale în vigoare privind etichetarea în limba română, în baza regulilor aprobate prin Hotărârea Consiliului Ştiinţific al ANMDM din 2011”.



12