Orice tânără visează la o siluetă perfectă. Cele care au de făcut unele „retuşuri” apelează la diferite diete sau tratamente medicamentoase pentru slăbit. Chiar dacă medicii au atras de nenumărate ori atenţia asupra riscurilor la care se expun clientele care cumpără şi folosesc produsele fără să consulte un specialist, multe înghit pastilele în speranţa că vor avea kilogramele dorite. Habar nu au că pot avea grave probleme de sănătate sau pot chiar să-şi piardă viaţa, mai ales dacă, simultan, au de urmat şi alte tratamente.
Poliţia Arad a declanşat o anchetă în cazul unei tinere de 27 de ani, din municipiu, care a murit la spital în urma unui stop cardio-respirator ce ar fi putut fi provocat de un tratament pentru slăbit pe care îl urmase, familia acesteia afirmând că tânăra lua substanţele fără să fi consultat vreun medic. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, Camelia Tuduce, a declarat, ieri, că a fost deschisă o anchetă în cazul tinerei care a murit, în condiţiile în care medicii iau în considerare ca tratamentul pentru slăbit să fi condus la stopul cardio-respirator. „Au fost întocmite actele premergătoare unui dosar de cercetare penală”, a declarat Tuduce. Apropiaţi ai victimei au declarat, ieri, corespondentului Mediafax că aceasta începuse un tratament cu prafuri pentru slăbit cu trei săptămâni înainte de a suferi stopul cardio-respirator. Tânăra, care fusese tehnician dentar, avea aproximativ 80 de kilograme, iar o cunoştinţă i-a recomandat un agent care promovează produse pentru slăbit. „A înlocuit micul dejun şi cina cu o cană de apă sau ceai în care dizolva prafurile cumpărate. Nu mai mânca decât la prânz, conform indicaţiilor primite de la agentul care distribuia prafurile de slăbit. A pierdut cinci kilograme din greutate în doar trei săptămâni”, a spus o apropiată a tinerei. Conform acesteia, soţul şi părinţii tinerei au decis să ducă produsul pentru slăbit la un laborator privat, pentru a se stabili care este compoziţia prafurilor. Tânăra a ajuns în 13 septembrie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad după ce a suferit un stop cardio-respirator, a intrat în comă profundă şi a murit miercuri seară. „Din cauza severităţii stării clinice, după două săptămâni, organismul a cedat. Teoretic, poate exista o legătură între consumul acestor suplimente de slăbit şi stopul cardio-respirator”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Adrian Wiener. Potrivit acestuia, tânăra lua şi anticoncepţionale, iar combinaţia acestora cu suplimentele nutritive ar fi putut provoca, de asemenea, stopul cardio-respirator.