A vrut să fure cutia milei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A vrut să fure cutia milei

Eveniment 05 Martie 2013 / 00:00 487 accesări

Un tânăr din Cobadin a fost prins de poliţişti în momentul în care încerca să intre în biserica din localitate cu scopul de a prăda cutia milei. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Martorii le-au povestit oamenilor legii că suspectul a încercat să intre în biserică forţând uşa de acces. După ce toate tentativele de a deschide uşa lăcaşului de cult au eşuat, tânărul de 22 de ani s-a gândit că poate intra în biserică pe geamurile din dreptul altarului. După ce a spart patru dintre geamurile bisericii, suspectul şi-a dat seama că este urmărit şi a fugit înainte ca poliţia să îl prindă. Tânărul a fost reţinut de poliţişti, după doar câteva ore, în baza urmelor lăsate de acesta pe uşa şi pe geamurile bisericii. În faţa anchetatorilor, suspectul a declarat că era în stare de ebrietate şi că nu îşi aduce aminte ce a vrut să facă. Pentru această ispravă, tânărului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt calificat. (F.C.)

Taguri articol


12