Un bărbat din Năvodari s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să fure un cablu telefonic. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 03.00, poliţiştii din Mihail Kogălniceanu au reţinut, pe un teren de la marginea localităţii, un bărbat de 44 de ani, din Năvodari. Anchetatorii spun că suspectul săpase un şanţ de aproape cinci metri lungime şi un metru adâncime. În urma investigaţiilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul vroia să fure cablul unei reţele de telefonie fixă. Poliţiştii i-au întocmit suspectului un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la furt calificat. Un caz similar a fost identificat, joi, de poliţiştii din Mircea Vodă. Oamenii legii au prins un tânăr de 24 de ani, în timp ce fura cablu telefonic de pe o stradă din localitate. Prejudiciul creat de acesta din urmă a fost estimat la 4.000 lei.