„A vrut să mă calce cu mașina, să mă omoare!“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Terorizați de o femeie notar

„A vrut să mă calce cu mașina, să mă omoare!“

Eveniment 10 Iulie 2014 / 00:00 2980 accesări

Angela Manea, notarul public din Mangalia care are deja la activ cinci dosare penale, a provocat un nou scandal. În noaptea de marți spre miercuri, femeia a mers la o terasă din stațiunea Saturn, care le aparține unor foști prieteni de familie, și a făcut un circ în toată regula. „În jurul orei 23.30 și-a făcut apariția. Începuse meciul și locul era plin de turiști, dar nu i-a păsat. Era sub influența băuturilor alcoolice și a început să înjure și să ne amenințe. Striga „vă omor! vă nenorocesc!“. A panicat pe toată lumea și bineînțeles că am sunat imediat la 112 și am cerut ajutorul autorităților. Ea este foarte supărată pentru că, după ce a divorțat, noi am rămas prieteni cu fostul ei soț“, a declarat proprietarul terasei, Marian Ion-Caraulani. Un echipaj de poliție și-a făcut apariția în zonă, iar Angela Manea a fost escortată la sediul secției. Păgubiții au depus ieri o plângere pentru hărțuire și amenințare, Angela Manea ajungând astfel la al șaselea dosar penal. Contactată de reporterii „Telegraf“, Angela Manea nu a dorit să comenteze incidentul. Marian Ion-Caraulani spune că, de mai bine de trei luni, familia sa trăiește un adevărat coșmar! „Ne-a terorizat! Ne amenință cu moartea, ne hărțuiește, ne distruge viețile! Am trimis sesizări și la Camera Notarilor Constanța, dar și la București, să ia cineva o măsură, pentru că este inadmisibil ce se întâmplă. Am sunat la 112 de zeci de ori. Vine în fața porții și sună la sonerie, în miezul nopții! Copilul meu, care are numai doi ani, deja e terminat! Se trezește noaptea plângând... Îmi distruge familia și așa nu se mai poate. Vinerea trecută, în jurul orei 3.30, a venit în fața porții, a dat muzica la maximum și a avariat autoturismul din stradă. Am ieșit imediat să discut cu ea, însă era sub influența băuturilor alcoolice. A încercat să dea cu mașina peste mine. În ultimul moment m-am aruncat într-o parte și a intrat în poartă. A vrut să mă calce cu mașina, să mă omoare!“, a adăugat Ion-Caraulani. Angela Manea a susținut în permanență că ea este, de fapt, victima în această poveste și că a fost agresată, postând pe pagina personală de Facebook mai multe fotografii cu leziunile suferite.

DOSARE PENALE Pe numele Angelei Manea au fost deja întocmite șase dosare penale. Ea este acuzată de amenințare, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, refuzul recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, hărțuire și distrugere. Chiar și fostul soț se numără printre păgubiți, după ce femeia i-a scris cu o cheie, pe capota mașinii, „Boule“. Potrivit unor surse, Angela Manea i-a țepuit și pe patronii restaurantului "Ambasador", din stațiunea Neptun, după ce a plecat fără să achite nota de plată. Cazul Angelei Manea a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Taguri articol


12