Cu toate că în calendar ne apropiem de începutul verii, vremea ne oferă surprize mai puţin plăcute. După furtunile şi inundaţiile din ţară, ieri, din cauza precipitaţiilor abundente sub formă de grindină, pe Autostrada Soarelui (A2) traficul a fost deviat pe DN3. Timp de o oră, mai exact între 15.00 şi 16.00, cei care circulau pe A2 spre Bucureşti au fost direcţionaţi să iasă de pe autostradă la nodul rutier Lehliu Gară şi să circule pe DN3 până la kilometrul 41, din cauza stratului de 15 centimetri de apă şi gheaţă care s-a depus pe carosabil pe A2, între kilometrul 44 şi 45, şi care a condus la producerea unui carambol de nouă maşini, potrivit CNADNR. În cazul în care sunteţi prinşi în trafic de astfel de fenomene extreme, reprezentanţii Poliţiei vă sfătuiesc să circulaţi cu viteză foarte redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete de drum şi trafic. Cei care încheie coloanele de autovehicule trebuie să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i avertiza pe cei ce se apropie cu viteză, din spate, să încetinească şi, după caz, să oprească în timp util, evitându-se astfel producerea de coliziuni.