Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) şi Consiliul Local Techirghiol, în parteneriat cu Societatea Ornitologică din România şi Asociaţia Demos, au câştigat custodia ariei protejate Techirghiol. În urma întrunirii Comisiilor de evaluare privind atribuirea în administrare şi în custodie a ariilor naturale protejate, documentaţia depusă a întrunit cel mai mare punctaj din toate celelalte dosare. Astfel, în urma evaluării, documentaţia ABADL şi Consiliului Local Techirghiol a primit 94,87 puncte, cel mai mare punctaj din ţară. Pentru custodia Lacului Techirghiol au mai fost interesaţi doi solicitanţi, unul din dosare obţinând 49,75 puncte, iar celălat dosar fiind respins. Custodia se acordă pe o perioadă de 5 ani. În această perioadă, custodele desemnat se obligă să întocmească planul de management al Lacului Techirghiol şi să ia toate măsurile de protecţie a ariei protejate şi de dezvoltare durabilă a acesteia. “Împreună cu ceilalţi colaboratori vom face un calendar al acţiunilor pe care le vom demara pentru întreţinerea lacului. În primul rând, trebuie să vedem cum putem obţine fondurile necesare pentru menţinerea lacului în starea actuală”, a declarat primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan.