Unde ajunge copilul cu dizabilitate când familia „pleacă“ de lângă el? Ce se întâmplă dacă părinții lui mor și nimeni din familie nu-l mai vrea pentru că este o povară din toate punctele de vedere? Răspunsul este unul evident - ajunge la mila statului, într-un centru.

Nu de mult, cotidianul Telegraf aducea în atenția publicului larg toate inconvenientele ce decurg din situația incredibilă a copiilor cu dizabilități care, peste câțiva ani, vor deveni asistați social (vezi https://www.telegrafonline.ro/mii-de-copii-cu-handicap-vor-deveni-asistati-social-nimeni-nu-face-nimic). Potrivit statisticilor, este vorba de peste 70.000 de copii cu dizabilități, 2.000 doar din Constanța, pentru care statul român nu mișcă un deget să-i transforme în adulți funcționali, viitori contributori în societate. Pentru unii dintre ei însă, nu se mai pot face multe în sensul recuperării și integrării, însăși familia luându-și mâna de pe ei, aruncându-i ca pe un obiect stricat.

Un exemplu elocvent este cel prezentat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Constanța. Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC, Oana Manoilă, 760 de persoane adulte cu dizabilități sunt îngrijite în prezent în centrele Direcției, iar 276 sunt internate în cele cinci centre de recuperare și reabilitare neuropsihiarică. „Aici, persoanele cu dizabilități beneficiază de cazare și harnă, dar și metode moderne de recuperare și reabilitare (activități recreaționale, kinetoterapie, ergoterapie, consiliere psihologică etc.)“, menționează oficialul instituției.

MINTE DE COPIL NEAJUTORAT ÎN TRUP DE ADULT

Unul dintre centrele de recuperare (?!) se află la Techirghiol. Aici își petrec viața 124 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani. În Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Artemia“ din Techirghiol sunt internate persoane care suferă din cauza unor dizabilități grave - 90% au handicap de gradul I și deficiențe mixte: neurologice, fizice sau diverse afecțiuni medicale cum ar fi epilepsia dezvoltată odată cu înaintarea în vârstă. „Spre exemplu, dacă au suferit de autism în copilărie și nu au efectuat terapii de specialitate, la maturitate se accentuează probleme de comportament, procesul de recuperare fiind dificil“, a declarat șeful Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică „Artemia“ din Techirghiol, Liliana Iliana.

20% dintre beneficiari mai sunt vizitați de rude, dar pentru mulți dintre ei perioada de internare este pe termen nedeterminat.

Gheorghe U. este unul dintre cei mai vechi pacienți. Începând din anul 1985, pe când avea trei ani, a fost în mai multe centre de îngrijire. Suferă de encefalopatie infantilă incurabilă. Este imobilizat într-un scaun cu rotile și, cu toate că nu își poate folosi mâinile foarte mult, este cel mai harnic beneficiar al centrului: îi place să aibă camera mereu aranjată și îi ajută și pe ceilalți beneficiari. Vorbește foarte greu, iar mintea lui a rămas la nivelul unui copil de trei ani și totuși are o memorie de invidiat. Despre părinții lui nu știe multe lucruri pentru că nu l-au vizitat niciodată, dar știe cu exactitate perioadele și centrele în care a fost îngrijit. Reține persoanele cu care a intrat în contact, numele lor și discuțiile avute. La „Artemia“ a ajuns în 2009, când s-a deschis centrul, prin transfer, de la Negru Vodă.

Și acesta este doar un exemplu... din mii, probabil, la nivel național. Cum s-a ajuns la această situație?! Cine aude, cine vede, cine vorbește pentru ei?! Și, mai important, cine face ceva concret?!