ABBA Generation reconstituie euforia anilor disco

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ABBA Generation reconstituie euforia anilor disco

Monden 02 Octombrie 2010 / 00:00 563 accesări

ABBA Generation le pregăteşte fanilor din România care doresc să reasculte hituri celebre, precum „Mamma Mia”, „Money, Money, Money”, un mega-concert. Evenimentul este programat în această duminică, cu începere de la ora 18.00, la Sala Palatului. „Încălzirea” va fi făcută prin proiecţia specială a block-busterului „Mamma Mia!”, care a făcut istorie.

Show-ul propriu-zis va începe de la ora 20.00, când cei şapte membri ai trupei ABBA Generation vor reconstitui euforia anilor disco şi atmosfera ABBA, prin intermediul celor peste 20 de hituri. Concertul are loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Ro-IFF, organizat în perioada 1-10 octombrie, de Fundaţia Artis, în parteneriat cu Prom’Art. Preţul biletelor variază, în funcţie de categorie, de la 40 la 130 lei. Încasările obţinute din vânzarea biletelor vor fi donate Fundaţiei Colţea, pentru sprijinirea Secţiilor de Oncologie şi Chirurgie.

Trupa ABBA este pe locul al doilea în Cartea Recordurilor, după Beatles, la categoria vânzări de discuri, astfel că succesul financiar al grupului a adus economiei suedeze venituri mai mari decât cele ale concernului Volvo. ABBA Generation este unicul grup tribut abilitat de suedezi să le distribuie producţiile originale. Concertele trupei s-au ţinut cu casele închise în timpul turneului mondial desfăşurat în ultimul an.

Taguri articol


12