Abdullah Gul, noul preşedinte al Turciei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Abdullah Gul, noul preşedinte al Turciei

Externe 29 August 2007 / 00:00 861 accesări

Marţi, la încheierea celui de-al treilea tur de scrutin din Parlament, Abdullah Gul a fost ales noul şef de stat al Turciei. Este primul preşedinte al Turciei laice care a făcut parte dintr-o mişcare islamistă. Oponenţii săi consideră că o persoană care a criticat occidentalizarea Turciei nu ar trebui să reprezinte republica la cel mai înalt nivel. Susţinătorii săi îl consideră, însă, un reformist ambiţios şi un diplomat rafinat. Premierul Recep Tayyip Erdogan a salutat, marţi, alegerea ministrului de Externe, Abdullah Gul, în funcţia de preşedinte al Turciei şi a spus că astăzi îi va prezenta spre aprobare componenţa noului guvern. Preşedintele în exerciţiu, Ahmet Necdet Sezer, susţinător al laicităţii, a refuzat să aprobe cabinetul lui Erdogan.

Abdullah Gul a fost iniţiatorul multor reforme care i-au convins pe oficialii de la Bruxelles să înceapă negocierile cu Turcia în 2005. Spre deosebire de imaginea austeră a fostului preşedinte Ahmet Sezer, noul şef de stat este descris de presa turcă ca un politician respectat şi un diplomat calm. Fost profesor de ştiinţe economice, şcolit în Marea Britanie, actualul preşedinte vorbeşte fluent limba engleză şi are relaţii strînse cu lideri din UE, SUA şi Orientul Mijlociu. Singurul handicap al lui Abdullah Gul pare să fie soţia sa, comentează “The Economist”. Hayrunnisa Gul va fi Prima Doamnă din istoria statului modern turc care poartă vălul islamic. Noul preşedinte i-a asigurat, însă, pe oameni că va rămîne loial principiilor seculare.

Majoritatea turcilor nu au nicio obiecţie ca viitoarea Primă Doamnă a ţării să poarte vălul islamic, dar vor ca preşedintele să fie imparţial, potrivit unui sondaj publicat marţi. Studiul, publicat în cotidianul “Milliyet”, arată că 72,6% dintre persoanele chestionate consideră că este normal ca soţia preşedintelui să poarte vălul, perceput de susţinătorii laicităţii drept un simbol al islamului politic. Potrivit studiului, 19,8% dintre persoanele întrebate ar fi deranjate de faptul că Prima Doamnă ar purta văl, iar 7,6% nu s-au pronunţat. Vălul este interzis în administraţie şi în universităţile din Turcia. În schimb, aproape 53% dintre turci sînt de părere că imparţialitatea este cea mai mare calitate pe care o poate avea un preşedinte, urmată de respectarea valorilor republicii şi laicităţii (28,4%). Sondajul a fost realizat de institutul Konda, în perioada 18 - 19 august, pe un eşantion de 2.734 de persoane.



12