Romtelecom a lansat, ieri, cinci abonamente de voce pentru clienţii noi persoane fizice, care includ pînă la 4.000 de minute către orice destinaţie fixă naţională şi pînă la 400 de minute către orice reţea naţională mobilă, fixă sau internaţională, tarifele începînd de la 8,21 euro/lună. Abonamentul Voce Oriunde 4000+ include 400 de minute indiferent de palierul orar către orice reţea mobilă sau fixă naţională. Aceste minute pot fi utilizate de asemenea şi pentru apeluri către reţelele fixe din UE şi cele fixe şi mobile din SUA şi Canada. De asemenea, abonamentul include şi 4.000 de minute către toate reţelele naţionale fixe, după consumarea celor 400 de minute, indiferent de palierul orar, şi apeluri nelimitate în reţeaua Romtelecom, indiferent de palierul orar. Voce Oriunde 4000+ este disponibil pentru un tarif de 16,07 euro/lună. Dacă abonamentul se încheie pînă la 31 decembrie, tariful va fi redus cu 20%, la 12,85 euro/lună. Voce Oriunde 2000+ are incluse 200 de minute de convorbiri către aceleaşi destinaţii disponibile pentru Voce Oriunde 4000+, indiferent de palierul orar. Abonamentul mai include 2.000 de minute de convorbiri, care pot fi consumate seara şi pe parcursul weekend-urilor, către orice reţea fixă naţională. Tariful Voce Oriunde 2000+ se ridică la 12,85 euro/lună. Dacă abonamentul se încheie pînă la 31 decembrie, abonamatul va plăti cu 20% mai puţin, respectiv 10,35 euro/lună. Cele două abonamente păstrează tariful de 0,0476 eurocenţi/minut pentru apeluri către mobil şi internaţional, după ce minutele lunare gratuite sînt consumate. Voce Fix Nelimitat permite viitorului abonat minute nelimitate către orice reţea fixă din România, indiferent de palierul orar, fiind disponibil la un tarif de 13,33 euro/lună. În cazul abonamentelor încheiate pînă la finele anului, tariful scade cu 20%, la 10,71 euro/lună. Al patrulea abonament, Voce Fix 1000+, include 1.000 de minute către orice reţea fixă naţională, seara şi în timpul weekend-urilor, şi alte 100 de minute în palierul orar de vîrf pentru aceleaşi destinaţii. Tariful nepromoţional se ridică la 9,28 euro/lună şi scade cu 10%, la 8,33 euro/lună pentru abonamentele încheiate pînă la finele anului. Voce Fix 100 permite efectuare unui număr de 100 de minute de convorbiri către orice reţea fixă naţională, oricînd, şi este disponibil pentru un tarif de 8,21 euro/lună. Tariful pentru acest abonament se reduce chiar cu 30%, ajungînd la 5,83 euro/lună, pentru clienţii care se abonează atît la serviciul de voce, cît şi cel de acces la Internet printr-o legătură ADSL. Cu excepţia Voce Fix 100, restul abonamentelor includ apeluri nelimitate în reţeaua Romtelecom, în afara perioadei de vîrf.
Toate tarifele anunţate anterior includ TVA.