Abordări integrate de prevenire a HIV/SIDA în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Abordări integrate de prevenire a HIV/SIDA în România

Sănătate 24 Februarie 2011 / 00:00 768 accesări

Proiectul „Abordări integrate de prevenire a HIV/SIDA în România” îşi propune să ofere tinerilor, cu vârsta între 15 şi 25 de ani, informaţii corecte în ceea ce priveşte HIV/SIDA, pentru a-i motiva să adopte un stil de viaţă mai sănătos, un comportament responsabil şi o atitudine nediscriminatorie faţă de persoanele infectate cu HIV, a declarat Adina Manea, de la Fundaţia “Tineri pentru Tineri”. Ea a evidenţiat că proiectul se adresează mai multor grupuri ţintă - elevi, cadre didactice, personal medical - şi îşi doreşte realizarea unei puternice campanii de responsabilizare socială şi de luptă împotriva stigmatizării. Implementarea programelor se desfăşoară în 18 judeţe ţintă şi presupune realizarea de materiale de informare-educare-comunicare, instruirea educatorilor între egali, a cadrelor didactice, a personalului medical şi jurnaliştilor, activităţi de prevenire şi promovare a comportamentelor responsabile în şcoală şi în afara şcolii. În perioada februarie - aprilie, Fundaţia “Tineri pentru Tineri” va instrui 840 de cadre didactice (profesori şi consilieri şcolari) pentru a derula sesiuni de educaţie non-formală pe tematica programului “Responsabilitate individuală: Prevenirea HIV/SIDA”. Cursurile vor fi organizate pentru profesorii din Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Vaslui şi Botoşani. Proiectul este implementat de un parteneriat între Fundaţia “Tineri pentru Tineri” şi alte patru organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii - ARPS, Asociaţia Română Anti-SIDA - ARAS, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA - UNOPA, Fundaţia “Alături de Voi” România- ADV România) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi este finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE (Spaţiul Economic European)-

Taguri articol


12