ABREVIERI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ABREVIERI

Dizolvarea blondă
Politică 04 Iulie 2008 / 00:00 772 accesări

De voie bună şi nesilit, cu sula-n coaste, de Traian Băsescu, domnul Vasile Blaga şi-a prezentat demisia, în urma înfrîngerii suferite la alegerile locale. Sigur, fie ea şi de onoare, care bate obrazul gros, demisia dintr-o funcţie importantă nu reprezintă un motiv de bucurie şi satisfacţie politică. E drept, i-a trebuit şi domnului Blaga ceva timp ca să se decidă, fiind ajutat, în cele din urmă, de prezidentul nostru drag şi multilateral, care l-a anunţat că nu va juca din buric la nunta fiicei sale. Observ că, în PD-L, sancţiunile se dau după anumite criterii subiective, situaţie în care demisia de onoare funcţionează parţial. Practic, despre ce fel de onoare mai poate fi vorba în cazul celor care au fost surclasaţi în disputa pentru un post de primar sau pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, de vreme ce aceştia nu catadicsesc să elibereze locul pe care-l ocupă degeaba în partid! Curios, într-un partid care este sufocat de lupi moralişti, cu o înaltă pregătire politică şi civică, criteriile de selecţie şi avansare se bazează pe legea găştii şi a grupului cu interese comune. Cine intră în dizgraţia preşedintelui Băsescu, vezi cazul Blaga, este sacrificat pe altarul formal al demisiei de onoare. Cine se bucură de sprijinul tandru şi blajin al Elenei Udrea, cum e cazul lui Zanfir Iorguş, ajunge vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa! În partidul ăsta, din cîte înţeleg, codaşii dizolvă fruntaşii! În loc să stea cuminţel în băncuţa lui şi să-şi roadă unghiuţele, pentru că aceasta este postura reală a repetentului politic, fostul primar al Mangaliei face pe vătaful şi pe înţeleptul partidului! A terminat-o, cum s-ar spune, cu Primăria şi acum pozează în şeful de partid, ameninţînd PD-L Mangalia cu... dizolvarea blondă. Mă refer, desigur, la Elena Udrea, trimisă la Constanţa pentru a-i reduce la tăcere pe foştii sau actualii susţinători ai lui Stelian Duţu, mai puţin Iorguş. În timp ce Zanfir Iorguş este ţinut în braţe, de parcă altcineva ar fi spart geamul Primăriei, deasupra organizaţiei municipale Mangalia se adună norii negri ai dizolvării blonde. Mă refer, desigur, la Elena Udrea, trimisă la Constanţa să facă vraişte în partid. După schemele tipice ale doamnei Udrea, aprobate de omul de la Cotroceni, Zanfir Iorguş este săltat pe o funcţie importantă în partid, oare pentru care merite?, iar PD-L Mangalia este trecut pe post de ţap ispăşitor! Este de-a dreptul jenantă maniera în care fostul primar se spală pe mîini de toate responsabilităţile care îi reveneau în campania electorală, ca să nu mai vorbim de tactica de doi lei pe care a adoptat-o în confruntarea cu Tusac! Iorguş nu-şi dă demisia, pentru că are o jenă cu onoarea de partid, dar susţine iniţiativa celor care intenţionează să dizolve PD-L Mangalia. În privinţa dînsului, există foarte multe explicaţii. În primul rînd, fostul primar nu uită că, atunci cînd i-a trădat pe cei de la PSD, nu a fost primit cu braţele deschise la Mangalia. Pentru că era omul lui Duţu, a fost privit cu o oarecare răceală şi reţinere. A intrat în conflict direct cu Nae Negrea, liderul formaţiunii politice amintite, pe care l-ar debarca bucuros şi astăzi din funcţia pe care o deţine. Ca primar, Iorguş i-a făcut nenumărate şicane lui Negrea, pentru că acesta îi reproşa că nu se implică absolut deloc în activităţile specifice de partid. În aproape toate partidele, cine a pierdut alegerile a trecut singur pe tuşă şi, dacă a fost cazul, cum s-a întîmplat în PSD, s-a trecut şi la dizolvarea unor organizaţii. La Constanţa, Elena Udrea îl promovează pe Iorguş, ca şi cum acesta ar fi cîştigat alegerile, şi face valuri pe tema dizolvării PD-L Mangalia! Ecuaţia este simplă. După dizolvare, Zanfir Iorguş va fi uns preşedinte interimar…



12