Unităţile de învăţământ ar putea fi obligate ca din anul şcolar 2013-2014 să raporteze lunar, pe internet, pe site-urile inspectoratelor şcolare, situaţia absenţelor, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Potrivit demnitarului, ministerul pe care îl conduce are în lucru şi va finaliza până la sfârşitul anului o nouă strategie privind reducerea abandonului şcolar. Ministrul a spus că, în opinia sa, copiii trebuie să vină din plăcere la şcoală, iar mediul şcolar trebuie să fie unul prietenos. \"Trebuie să se renunţe acolo unde mai există relaţiile rigide dintre elev şi profesor. În şcoală există multe instrumente de control. Sunt foarte multe lucruri care se întâmplă în afara şcolii pe care nu reuşesc să le controlez\", a declarat marţi ministrul Educaţiei la o conferinţă de presă, cu prilejul lansării unui raport privind abandonul şcolar. Potrivit reprezentantului MEN, rezultatele copiilor sunt influenţate în proporţie de 30% de ceea ce se întâmplă în şcoală şi de 70% de ceea ce se întâmplă în afara şcolii. \"Pentru a aduce copilul la şcoală trebuie să colaborăm cu poliţia şi asistenţa socială. Trebuie să avem dialog cu părinţii. Uneori este nevoie să facem educaţie cu aceştia şi să le explicăm de ce este nevoie să vină copiii la şcoală\", a mai spus demnitarul. El a mai spus că în momentul de faţă Ministerul Educaţiei poate afla unde se află copilul cu ajutorul codului numeric personal, instrument folosit şi cu ocazia înscrierii în clasa pregătitoare. \"Încă avem peste 20.000 de copii care ar trebui să fie în clasa pregătitoare, îi vom căuta şi vom vedea. Cohorta de copii este de 200.000 şi au fost înscrişi în clasa pregătitoare aproximativ 176.000. Aici nu trebuie să ne uităm sec la date, putem să ne uităm şi să găsim o parte din diferenţa de 20.000 la clasa I sau la grădiniţă\", a explicat ministrul Educaţiei Naţionale. Ministerul Educaţiei Naţionale, UNICEF România au lansat ieri un studiu privind abandonul şcolar. Potrivit acestuia, copiii din mediul rural, cei proveniţi din familii sărace, de etnie romă, sau cu cerinţe educaţionale speciale sunt cei mai mulţi dintre cei care abandonează şcoala. Potrivit datelor prezentate ieri, aproximativ 20% dintre copiii de vârstă preşcolară nu mergeau la grădiniţă. În anul 2009, 8% dintre copiii de vârsta învăţământului primar (7-10 ani) nu frecventau şcoala, în timp ce peste 5% din numărul total al copiilor de vârsta învăţământului gimnazial (11-14 ani) erau în aceeaşi situaţie. Potrivit raportului, proporţia copiilor de vârsta învăţământului primar ce nu frecventează şcoala atinge nivelul cel mai ridicat la vârsta de şapte ani. \"Acest studiu ne oferă câteva date îngrijorătoare şi recomandăm ca educaţia să fie plasată pe primul loc în ce priveşte agenda de chestiuni de rezolvat. UNICEF îşi doreşte în România o mai bună implicare în educaţie\", a afirmat reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet.