Absenţii Evaluării Naţionale: repetenţi sau corigenţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Absenţii Evaluării Naţionale: repetenţi sau corigenţi!

Social 21 Iunie 2013 / 00:00 370 accesări

Mai sunt patru zile până la debutul examenelor Evaluării Naţionale. Absolvenţii de clasa a VIII-a mai au câteva zile în care pot recapitula cunoştinţele acumulate în opt ani de şcoală. Prima probă a Evaluării Naţionale este programată în 25 iunie. Elevii vor susţine examen scris la limba şi literatura română, urmând ca în 27 iunie să fie organizată proba la matematică. Primele rezultate vor fi afişate în 29 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse până la ora 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate în 3 iulie. Inspectorul şcolar de specialitate pentru istorie, prof. Petre Purcărea, a declarat că numărul elevilor care participă la examenul de Evaluare Naţională este de 5.595, dintr-un total de elevi înscrişi în clasa a VIII-a de 6.278. „Diferenţa de 683 de elevi reprezintă cei care au corigenţe, sunt repetenţi sau pur şi simplu n-au vrut să participe la Evaluarea Naţională. Probele se desfăşoară în 158 de centre de examen, din care 70 sunt în mediul urban şi 88 în mediul rural”, a declarat prof. Purcărea. Şi la această ediţie a Evaluărilor Naţionale sunt 24 de cereri din partea părinţilor elevilor cu diferite grade de deficienţă/handicap pentru susţinerea examenului în condiţii speciale.

Taguri articol


12