100 de absolvenţi din promoţia 2012, pregătiţi în instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au fost repartizaţi în structurile operative ale Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), ieri, în cadrul unei ceremonii de avansare în grad desfăşurate la Sala Centrului Cultural al MAI. Conform unui comunicat remis de minister, în unităţile MAI urmează a fi încadraţi absolvenţi ai Academiei Tehnice Militare - 35, ai Academiei Forţelor Terestre \"Nicolae Bălcescu\", Sibiu - 19, ai Academiei Forţelor Aeriene \"Henri Coandă\", Braşov - 10, ai Academiei Naţionale de Informaţii \"Mihai Viteazul\" - 8, ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Terestre \"Basarab I\" - 18, ai Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene \"Aurel Vlaicu\" - 10. Din numărul absolvenţilor care vor lucra în structurile MAI, 27 urmează a fi repartizaţi Inspectoratului General de Aviaţie asigurând astfel necesarul de personal atât pentru misiunile de zbor operaţionale, cât şi pentru transport aeromedical de urgenţă, în cooperare cu Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. (R.M.)