Orice absolvent al învăţămîntului superior şi care va parcurge cursurile viitoarei Şcoli Naţionale de Sănătate Publică, cu studii post-universitare de trei ani, va putea fi numit director de spital, la propunerea Consiliului de Administraţiei al unităţii sanitare. “Directorul de spital va fi fie medic, fie un absolvent de învăţămînt superior, avocat, economist, inginer, dar cu studii post-univesitare de trei ani în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică”, a declarat ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac. El a precizat că primul an de învăţămînt în cadrul Şcolii Naţionale de Sănătate Publică va începe la 1 octombrie 2009, după modelul şcolii similare din Franţa. Unitatea se implică activ în formularea strategiilor şi politicilor de reformă în vederea creşterii eficacităţii şi eficienţei serviciilor de sănătate şi urmăreşte dezvoltarea şi îmbunătăţirea aptitudinilor manageriale ale profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale, dar şi promovarea rolului şi statutului profesiunii de manager în sănătate. Printre parteneri precizăm: Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Educaţiei, Colegiul Medicilor etc.