ABUREALĂ DE TOAMNĂ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

ABUREALĂ DE TOAMNĂ

Eveniment 05 Octombrie 2011 / 00:00 423 accesări

Abureala despre care vorbim astăzi pe scurt nu are vreo legătură cu tulburelul de sezon, fiindcă este una de natură strict politică. Totuşi, inspirată probabil de faptul că ne aflăm în plin anotimp al mustului şi tulburelului, actuala putere încearcă nişte manevre ameţite, fără prea mare succes, cel puţin deocamdată.

Dacă aţi fost atenţi, în plan public, nu au început doar anul universitar şi stagiunea teatrală, ci s-a deschis şi sezonul la DNA sau ÎCCJ... Marian Vanghelie a fost convocat, deocamdată doar ca martor, la Departamentul Naţional Anticorupţie, ceea ce echivalează cu fluturarea unei pisici negre pe la nas, iar Adrian Năstase, cum singur a declarat ironic, are deja \"o jumătate de normă\" la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde este chemat cam din două în două zile. Mai mult ca sigur că fostul prim ministru are dreptate, atunci când susţine că apropierea viitorului an electoral grăbeşte lucrurile, pentru că PDL-ul are nevoie de câte un deznodământ public palpitant, fapt care explică urgentarea dosarelor şi îndesirea audierilor. Din acest punct de vedere, este aproape sigur că multe dosare aflate \"în adormire\", ca spionii după încheierea războiului rece, vor fi scoase de la naftalină, într-un ultim şi disperat efort de abureală a alegătorilor!

Cât despre legea votului prin corespondenţă, decizia finală a fost amânată, dacă am înţeles bine, pentru săptămâna viitoare, din cauză că alianţa de guvernare nu este sigură, deocamdată, de majoritatea din Senat. Această a doua etapă a aburelii de toamnă este încă şi mai mare, ca tentativă, decât prima... N-ar fi mai uşor să îmbeţi electoratul direct, chiar în ziua votului, în loc să te complici aşa!?!...

Taguri articol


12