Abuz de internări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Abuz de internări

Sănătate 14 August 2010 / 00:00 561 accesări

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), Cristian Anton Irimie, este de părere că există spitale în care se face abuz de internări, din considerente de ordin economic. “Sunt mulţi bolnavi care ocupă paturi în spitale, pentru ca respectivele unităţi spitaliceşti să raporteze exectuarea numărului de externări planificate şi contractate cu Casele de Asigurări de Sănătate”, a spus Irimie. Potrivit acestuia, astfel de situaţii nu se petrec doar în unităţile spitaliceşti pentru adulţi. Oficialul a mai precizat că există secţii de pediatrie în care, dacă se joacă doi copii prin faţa camerei de urgenţe, sunt băgaţi în spitale, până se face numărul necesar de internări”, a adăugat el, care spune că toate aceste aspecte, dar şi multe altele, vor fi controlate şi corectate mult mai simplu, de către autorităţile locale, care recent au preluat aproape toate spitalele. “Ministerul Sănătăţii nu mai putea să administreze 431 de spitale, de aceea s-a recurs la descentralizare”, a precizat secretarul de stat.



12