Spitalizarea trebuie să devină o excepţie, nu o regulă, este de părere preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă. El susţine că, în mod normal, pacienţii ar trebui să apeleze la medicul de familie sau la cei din policlinici şi apoi să bată la uşa Urgenţelor spitalelor. Nu în ultimul rând, oficialul susţine necesitatea etapizării, care să aibă un final, iar atunci când chiar se impune, să aibă loc spitalizarea. “Dacă ne-am duce toţi la camera de gardă, ar însemna să blocăm sistemul”, susţine şeful CNAS, care a ţinut să reamintească faptul că pe paturile de spital ar trebui să ajungă cu adevărat cazurile grave. Duţă a mai subliniat că, în cazul situaţiilor neprevăzute, care nu sunt stabilite în scris ca fiind un criteriu de internare, medicul care gestionează cazul ar trebui să fie cel care ia decizia de a interna sau nu pacientul, iar la externare să poată justifica motivele pentru care cazul a fost urgenţă.

ŞEFUL CNAS: „MEDICUL NU ESTE ÎMPIEDICAT SĂ FACĂ O INTERNARE, ÎNSĂ LA EXTERNARE TREBUIE SĂ JUSTIFICE DE CE A ÎNCADRAT CAZUL LA URGENŢE ŞI, IMPLICIT, DE CE S-AU CHELTUIT BANII AFERENŢI SPITALIZĂRII”

Preşedintele CNAS a făcut referire şi la proiectul de ordin făcut public de instituţia pe care o conduce şi care a determinat o adevărată „furtună” - la sfârşitul lui mai - privind criteriile de internare în spital. În proiectul propus de CNAS, printre criteriile pentru spitalizarea urgenţelor se numărau pierderea subită a cunoştinţei, pulsul şi tensiunea anormale, febra persistentă (cel puţin 5 zile/3 zile cu temperatură de peste 38°C), durerea paralizantă şi sângerarea abundentă. Un alt criteriu propus de CNAS, care a iscat numeroase discuţii contradictorii, a fost pierderea acută a capacităţii de a mişca o parte importantă a corpului. Acesta include „răni cauzate de traume majore (fractură a oaselor membrului pelvin, paralizie a piciorului sau braţului, fractură a coloanei vertebrale în zona cervicală, disfagie acută cu risc de aspiraţie)” şi exclude „rănile izolate ale mâinilor sau picioarelor”. Se mai precizau în proiect anomaliile eletrocardiogramei, durerea paralizantă, descrisă în proiect ca fiind „durere severă cu suspiciune de urgenţă medicală, fără a putea fi diagnosticată sau tratată adecvat în departamentul de urgenţă”. Chiar dacă la propunerile precizate au lucrat specialişti în domeniu, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS), de asemenea specialişti în domeniu, nici n-au vrut să audă şi au refuzat ferm propunerile colegilor de la CNAS. Ei le-au considerat rigide, nerealiste şi imposibil de aplicat. Chiar şi în aceste condiţii, Duţă susţine că, în experienţa sa profesională anterioară, respectiv cea de manager de spital, a întâlnit situaţii în care, în unitatea pe care o conducea, toate paturile erau ocupate, chiar dacă o parte dintre pacienţi puteau fi trataţi de medicul de familie şi nu necesitau monitorizare permanentă în spital.