Echipa de juniori C a Academiei Gheorghe Hagi, pregătită la acest turneu de Leo Grozavu şi Doru Carali, a câştigat prima ediţie a Cupei “Stelelor Estului“, după ce a învins, sâmbătă seară, pe stadionul “Farul, în marea finală, pe Partizan Belgrad, cu 1-0 (1-0). După ce pierduse clar în chiar primul meci din grupă, 1-4 în faţa aceleiaşi echipe, Academia Hagi a revenit spectaculos şi a reuşit în cele din urmă să intre în posesia trofeului. A fost un meci mult mai echilibrat decât cel din grupe, juniorii Academiei dovedind că au învăţat din greşeli. S-a jucat mult mai organizat, cu mai multă determinare, dorinţă de victorie, iar greşelile individuale au fost mult mai puţine decât în partidele precedente. Singurul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Târnovan, în min. 14, jucătorul Academiei profitând de o eroare a unui fundaş sârb şi după ce a trecut de doi adversari l-a învins pe portarul Jovicic, cu un şut plasat de la aproximativ 14 m. Partizan a reuşit apoi să-şi creeze câteva situaţii foarte bune de a înscrie, dar de fiecare dată s-a aflat la post Florin Logofătu, portarul Academiei reuşind cea mai bună partidă de la această competiţie. S-a jucat şi pe contre, ambele formaţii ratând ocazii foarte bune, dar rezultatul final a fost cel stabilit în min. 14. Academia Hagi păstrează trofeul la Constanţa şi dovedeşte că această generaţie a Academiei poate avea rezultate frumoase în continuare. În finală, pentru Academia Hagi au evoluat următorii jucători: Logofătu - Hodorogea, Bălaşa, Vieru, Ciurea - Sbârcea, Vasile, Ghenciu - Taciuc, Târnovan, Vînă. Au mai intrat: Mureşan, Ivan, Tuzeş, Ichim, Mihai şi Boitoş. „Cred că a fost o seară frumoasă şi pentru fotbalul românesc. Şi Spania a pierdut primul meci în grupă la Campionatul Mondial, iar apoi a reuşit să câştige titlul, aşa că noi de ce nu am fi făcut-o? Diferenţa din primul joc a fost clară în favoarea sârbilor, dar avem jucători care au reuşit să remonteze foarte bine în continuare. Cred că această generaţie 1995 este foarte valoroasă şi va scoate mulţi jucători de valoare pentru fotbalul românesc“, a declarat antrenorul echipei constănţene, Leo Grozavu. În finala mică, Legia Varşovia a învins, cu 2-1 (Chmielewski 43, Wilmowski 60 / Berk Yildiz 65), pe Galatasaray Istanbul.
PREMII PENTRU CEI MAI BUNI JUCĂTORI. La finalul turneului, organizatorii au premiat cei mai buni jucători. Trofeul pentru cel bun jucător al competiţiei i-a revenit lui Milan Jokic (Partizan Belgrad). „În primul joc, Academia Hagi a jucat mai slab decât în finală. Acum a evoluat mai bine în defensivă şi de aceea nu am reuşit să ne facem jocul, să înscriem. Portarul Academiei a fost într-o formă foarte bună, un adevărat coşmar pentru noi“, a declarat Jokic. Trofeul pentru cel mai bun portar a fost câştigat de Marko Jovicic (Partizan Belgrad), iar cel mai bun fundaş a fost desemnat Mihai Bălaşa (Academia Hagi). „Ne doream mult să câştigăm, să ne luăm revanşa după înfrângerea din grupă. Am luptat, am crezut că putem să revenim în lupta pentru trofeu şi am reuşit acest lucru prin forţa grupului. Sper să facem o performanţă frumoasă în continuare şi să îl mulţumim pe Gheorghe Hagi, care este mereu alături de noi şi ne încurajează“, a spus Bălaşa. Golgeterul competiţiei a fost Berk Yildiz (Galatasaray Istanbul), cu 5 goluri. Toate trofeele au fost înmânate de Gheorghe Hagi. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, prin directorul Elena Frîncu, i-a înmânat lui Gheorghe Hagi un trofeu în semn de recunoştinţă pentru organizarea celor două turnee la Constanţa, “Talent Cup” şi Cupa “Stelelor Estului“, unde au participat câteva dintre cele mai importante cluburi din Europa.
Turneul Cupa “Stelelor Estului“ a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, alături de Fundaţia “Gheorghe Hagi“, cotidianul Telegraf fiind partener media al acestui eveniment.