Academia “Hagi”, la fel ca România la World Cup ’94

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Academia “Hagi”, la fel ca România la World Cup ’94

Sport 03 Aprilie 2010 / 00:00 1207 accesări

Pe 10 iulie 1994, în SUA, România era aproape calificată în semifinalele World Cup ’94, conducând Suedia, cu 2-1 şi având superioritatea numerică. A venit însă golul cu capul reuşit de Kenneth Andersson şi o ţară întreagă a plâns după executarea loviturilor de la 11 m, generaţia lui Gică Hagi ratând astfel o confruntare cu Brazilia. După 16 ani, la “Mundialito”, în Portugalia, partida dintre Academia “Gheorghe Hagi” şi Spartak Moscova, din sferturile de finală ale categoriei Infantis (jucători născuţi în 1998 şi 1999), a fost una la fel de dramatică. Am asistat la răsturnări incredibile de situaţie şi un deznodământ care, după prima repriză, părea imposibil. Ianis Hagi a deschis balul cu o execuţie de poveste: şut din colţul careului mare, cu efect, direct în vinclul porţii adverse. Reuşita care a amintit de memorabilele goluri ale lui tatălui său, Gică Hagi, a dat aripi puştilor Academiei, iar până la pauză tabela arăta un nesperat 3-0, după două reuşite ale golgeterului Nicu Cârnaţ. Nu înainte însă ca portarul Dur-Bozoancă să apere o lovitură de la 11m. Ruşii au revenit formidabil şi au restabilit egalitatea, 3-3, însă acelaşi Cârnaţ a punctat pentru 4-3. Academia “Hagi” a irosit două situaţii de unu la unu cu portarul, a trimis o dată mingea în bară, iar cum ocaziile ratate se răzbună, la ultima fază a jocului, la un corner, portarul advers a restabilit egalitatea, 4-4, cu o lovitură de... cap! Au urmat loviturile de departajare, la care ruşii au avut nervii mai tari, înscriind de două ori, în timp ce Ianis Hagi şi Tibi Căpuşă au ratat. Iar imaginile din ’94, cu Răducioiu plângând la centrul terenului după ratarea lui Belodedici, s-au repetat şi la Vila Real de Santo Antonio, puştii lui Hagi, cu ochii în lacrimi, fiind extrem de afectaţi după ce au ratat calificarea în semifinale. Au evoluat: Dur-Bozoancă - Gheorghe, Căpuşă, Dumitrescu, Iani, Ianis Hagi, Cârnaţ; au mai intrat: Manole şi Trancă. „O mare dezamăgire. Sunt mândru de copii pentru tot ceea ce au făcut la acest turneu, dar trist pentru că am luat gol la ultima fază a jocului, de la cel mai scund jucător de pe teren. Ce aş mai putea să le spun când îi văd plângând? Îi felicit pentru tot ce au realizat la această competiţie, iar această experienţă îi va ajuta foarte mult în viitor”, a spus, după încheierea dramaticei partide, antrenorul Marius Codescu.

Celelalte rezultate înregistrate în sferturi: Sporting Lisabona - Fundaţia Samuel Eto’o 0-3, Benfica Lisabona - AC Milan 7-6 - după loviturile de departajare (1-1), Uniao Esporte Clube B Rio de Janeiro - Vasco Da Gama 0-1. În semifinale s-au consemnat rezultatele: Fundaţia Samuel Eto’o - Vasco Da Gama 4-2, Benfica Lisabona - Spartak Moscova 1-0. Sâmbătă, de la ora 19.30, este programată finala competiţiei, Fundaţia Samuel Eto’o - Benfica Lisabona, urmată de festivitatea de închidere a celei de-a 17-a ediţii a “Mundialito”. Tot sâmbătă, de la ora 12.00, va avea loc un patrulater la care vor participa Academia “Gheorghe Hagi”, AC Milan, Vasco da Gama şi Sporting Lisabona.



12