La Călăraşi s-au încheiat duminică întrecerile turneului zonal al Memorialului “Gheorghe Ola” la fotbal, competiţie rezervată copiilor născuţi după 1 ianuarie 2003. Echipa Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi” a reuşit, după trei zile de întreceri, să câştige acest turneu şi să se califice la turneul final, după ce în ultimul act a învins, după executarea loviturilor de departajare, pe Steaua Bucureşto, scor 2-1 (0-0 după timpul regulamentar). Pregătiţi de Ionuţ Mihu, micuţii juniori ai Academiei Hagi (director tehnic Constantin Mareş) încheiaseră faza grupelor pe primul loc: 4-0 cu gazdele de la Atletic Junior Călăraşi şi apoi 11-2 cu Delta Tulcea. În marea finală cu Steaua (calificată după 4-0 cu Oţelul Galaţi şi 1-1 cu Stars Brăila), jucătorii constănţeni au fost mai siguri la loviturile de la 7 m, înscriind prin Răzvan Tănasă şi George Dragomir, în timp ce portarul Cosmin Trandafir a apărat trei lovituri de la 7m!!! Turneul Final al Memorialului “Gheorghe Ola” va avea loc în perioada 6-8 decembrie. Lotul de jucători al Academiei Hagi care a obţinut calificarea la turneul final: Alexandru Dogaru şi Cosmin Trandafir - portari; Sasha Agiveli, Bogdan Burcea, Darius Ciolacu, George Dragomir, Nicolas Hagi, Sebastian Stoica, Răzvan Suciu, Răzvan Tănasă şi Ianis Vrişcu - jucători de câmp.