Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi” şi-a desemnat cei mai buni juniori ai săptămânii 31 octombrie - 6 noiembrie, la primele cinci categorii de vârstă. Gabriel Iancu, unul dintre cei mai promiţători jucători ai Academiei Hagi şi un obişnuit al lotului de seniori, pentru care a bifat numerose prezenţe în liga secundă, a fost desemnat de antrenorul Cristian Cămui cel mai bun junior republican A. Gabriel Iancu (17 ani) a impresionat şi în ultima etapă de campionat, reuşind toate cele cinci goluri ale Viitorului în victoria cu 5-0 împotriva formaţiei Delta Tulcea. De la juniorii republicani B, cel mai bun jucător al săptămânii a fost ales Bogdan Vasile (16 ani), motivaţia venind chiar de la antrenorul Dan Rădulescu. „Bogdan Vasile s-a pregătit cel mai bine. A jucat foarte bine în meciul de joi cu Dunărea Galaţi, în care, din păcate, s-a accidentat. Este convocat cu regularitate la pregătirile echipei de seniori şi consider că foarte curând va evolua în Liga a II-a pentru FC Viitorul“, a spus Rădulescu. Vasile Mănăilă şi Marius Codescu au deopotrivă o misiune dificilă în a alege cel mai bun jucător în fiecare săptămână. Cel mai bun junior 1997 al săptămânii de la Academia Hagi a fost ales Cristian Manea. Evoluţiile foarte bune ale acestuia au atras şi atenţia selecţionerului Gabriel Manolache, care i-a acordat banderola de “căpitan“ al reprezentativei Under 14. „Este barometrul echipei. Este cel mai constant jucător al echipei şi este un exemplu de urmat pentru colegii săi. Este ambiţios, puternic, are moral de învingător şi este un luptător desăvârşit“, şi-a justificat alegerea Mănăilă. Tehnicianul grupei 1998, Marius Codescu, s-a oprit în această săptămână asupra atacantului Andrei Ciobanu (13 ani). „Ciobanu este într-un reviliment puternic. Am disputat trei meciuri săptămâna trecută, iar el a fost cel mai bun, înscriind cu Metalul Constanţa toate cele cinci goluri ale partidei“, a explicat Codescu. La juniori D, premiul i-a revenit lui Ionuţ Crînganu (12 ani). „Am avut săptămâna trecută cinci meciuri amicale şi unul oficial, iar Ionuţ Crînganu a fost jucătorul cu cele mai bune realizări. Mai mulţi jucători au evoluat bine, însă Crînganu a fost cel mai constant dintre ei“, a explicat antrenorul Nicolae Roşca. La grupa Cupa Hagi-Danone, Dimciu Halep a fost cel care l-a impresionat pe antrenorul Doru Carali, acesta declarând: „Halep s-a pregătit foarte bine şi este un lider şi în teren şi în afara lui“.