Matilda Caragiu Marioţeanu, lingvist şi dialectolog, membru titular al Academiei Române din 2004, sora celebrului actor Toma Caragiu, s-a stins din viaţă, ieri, la domiciliul său din Bucureşti. Născută în 1927, în Grecia, Matilda Caragiu Marioţeanu şi-a făcut studiile liceale la Silistra, Bacău şi Ploieşti şi apoi a urmat cursurile Facultăţii de limbă şi literatură română a Universităţii din Bucureşti. În 1967, ea şi-a luat doctoratul cu teza „Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie structurală”. Şi-a început cariera universitară din timpul studenţiei, în 1950 şi a parcurs toate treptele ierarhiei didactice pînă la profesor universitar la Facultatea de litere. În toţi aceşti ani, a susţinut cursuri şi seminarii de istoria limbii române, gramatică istorică, dialectologie generală şi română (nord şi sud-dunăreană), limba română contemporană şi limba română pentru străini. A fost profesor invitat la universităţi din Salzburg şi Frankfurt am Main.
Paralel cu activitatea didactică a avut şi o bogată activitate de cercetare concretizată în numeroase lucrări printre care „Liturghier aromânesc - un manuscris anonim\", distins cu premiul Ministerului Educaţiei pentru editarea celui mai vechi text bisericesc în limba aromână, „Fonomorfologie aromână. Studiu de dialectologie aromână\", „Compendiu de dialectologie română\", pentru care a primit premiul „Timotei Cipariu\" al Academiei Române. A colaborat la trei manuale destinate învăţării limbii române de către străini, folosite în întreaga lume, la tratatul de „Istorie a limbii române\" şi „Crestomaţia romanică\". În 1993, a publicat în revistă şi apoi într-un volum credoul său despre aromâni şi aromână, cu versiuni în franceză şi engleză, - „Dodecalog al aromânilor sau 12 adevăruri incontestabile, istorice şi actuale asupra aromânilor şi asupra limbii lor\". În 1997, ea a publicat lucrarea monumentală „Dicţionar aromân (macedo-vlah) DOARO. A-D. Comparativ (român literar-aromân), contextual, normativ şi modern\". La acestea se adaugă volumele de basme, povestiri aromâne în limba română destinate copiilor şi două volume de versuri aromâne. În 2003, în memoria fratelui său, a publicat cartea-album „Toma Caragiu - Ipostaze\".
Matilda Caragiu Marioţeanu a fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în anul 1993 şi membru titular, în 2004.