În exclusivitate pentru ziarul ”Telegraf”, dar și pentru toți cititorii, oriunde s-ar afla, preotul paroh al Bisericii „Sf. Nicolae Vechi“, din Constanța, părintele Marius Moșteanu, a avut minunata îngăduință de a dărui o rază de soare sufletelor noastre, pentru a ne face iarna mai ușoară și mai plină de bucuria apropierii de Dumnezeu. Amplul interviu acordat de părintele Marius Moșneanu vă va fi prezentat în viitoarele ediții consecutive ale cotidianului nostru, până la Crăciun. Astăzi, penultima parte.

Rep.: În vacanțele de lucru, ați ajuns să fiți duhovnic și pe alte meleaguri?

Pr. M.M.: Pentru mine, vacanță înseamnă să rămân același, dar să mă întâlnesc cu altă categorie de oameni. De exemplu, mie îmi place la soare și de foarte multe ori sunt pe plajă, sunt în lumea musulmană, că acum, vorba aia, vacanțele de vară cam prin Antalya le-am petrecut. Am constatat că a fi preot nu înseamnă neapărat să fii îmbrăcat în veșminte. S-au apropiat de mine oameni care simțeau pur și simplu nevoia să se descarce, deși limba în care mă descurc mai bine este franceza, dar în engleză, așa, cât știu eu, mi-am dat seama că, de fapt, oamenii nu au nevoie de cuvinte, au nevoie să împărtășească anumite sentimente, să primească niște confirmări la ceea ce simt ei că este bine sau că este rău și simpla strângere de mână a unui om care mă cunoaște de câteva minute până la a sta la o masă cu ei și să spun cinci-șase fraze în zece minute mi-a dat de înțeles că preoția este la locul ei. Nu cunosc noțiunea de vacanță în ceea ce privește harul duhovniciei, dar este o bucurie să împarți această mare, mare realizare care se numește duhovnicie.

Rep.: Da, ați venit cumva în întâmpinarea întrebării mele: cum sunt credincioșii peste hotare, sesizați vreo diferență față de cei de aici?

Pr. M.M.: Nu, sesizez o diferență generalizată. Lumea confundă lucrurile. Nu cunoaște preoția mai deloc, în sensul că ei consideră că preotul este un prestator de servicii și atât. Am încercat, de când sunt preot și de când m-am dus la școală să învăț teologie, să fiu alternativă la ceea ce eu am bănuit de la început că lumea confundă nedrept și Biserica, și preotul, dar, fără supărare, am prezentat alternativa de care am spus și am constatat că lumea are nevoie fix de ceea ce sunt eu pregătit să prezint sau poate că Dumnezeu mi-a înlesnit, și cu siguranță asta este, întâlniri cu oameni care au nevoie de mine. Sunt sigur că sunt și foarte mulți care nu au nevoie de mine, dar asta este altă problemă. Important este ca fiecare om să își cunoască targetul, să își cunoască nișa pe care poate să o ocupe și, așa cum zicea părintele Arsenie Papacioc, Dumnezeu să îl odihnească, duhovnicul de 35 de ani, ”Smerenia, tată, este să știi unde îți este locul”. Și am căutat să știu unde îmi este locul. Dar lumea creștină are o nevoie ontologică de duhovnicie și atunci când o găsește chiar o folosește. În lumea creștină și aș putea să spun și în lumea musulmană, am găsit oameni interesați să se descopere pe ei, că de fapt, aici este marea artă a duhovnicului, să îl faci pe om să se descopere pe el, nu să îi prezinți tipare în care să intre.

Rep.: Da, apropo de ce spuneați într-o predică, ești ceea ce ești, nu ceea ce ai.

Pr. M.M.: Absolut, și m-am întâlnit cu oameni care au și se întreabă cine sunt și unii dintre ei chiar sunt dispuși să dea din ceea ce au, ca să afle cine sunt. Duhovnicul le poate oferi răspuns la această întrebare, cine sunt.

„Eu cred foarte mult în evoluția frumoasă a poporului român“

Rep.: Ajungând peste hotare, ca să zic așa, pasionată fiind de politica externă, permiteți să vă întreb: cum vi se pare lumea în contextul actual, cu acest război interreligios, și cum vi se pare șansa României de a supraviețui?

Pr. M.M.: Lumea nu s-a schimbat deloc. Întotdeauna a fost aceeași, dar a fost percepută în moduri diferite. Pentru un duhovnic, lumea este făcută din oameni și nu oamenii sunt pentru lume, ci lumea este pentru oameni. Conjunctura actuală seamănă foarte mult cu tot ceea ce a însemnat istoria poporului român. Întotdeauna am fost la răscruce de vânturi, întotdeauna am ocupat poziții pe care alții le invidiază, dar dacă ar avea parte de ele nu știu dacă ar face față, dar niciodată nu am avut mai mult decât ne-ar fi trebuit și dacă am încercat să avem mai mult, cu siguranță că Dumnezeu ne-a așezat un echilibru încât să nu ne prisosească nimic, dar nici să nu ne lipsească nimic. Dar suntem la granița unor interese care ne fac să fim vii. Cine rămâne treaz, acela va dobândi și ieșire. Nu trebuie să ne sperie nicio conjunctură și nu trebuie să ne sperie nici perspectivele acestea că se mișcă lucrurile. De exemplu, ascultam o știre, acum vreo trei zile, cum că într-un sat francez s-a pus în discuție faptul cum că o statuie a Maicii Domnului se află pe un spațiu public, or, acum vreo doi s-a dat o lege prin care nu își mai au locul în spații publice însemne religioase. Primarul însă a fost și el chestionat, somat de Curtea Constituțională. A dat un răspuns cum că în cel mai scurt timp va găsi un spațiu privat pe care îl va ocroti și va rezolva problema. Adică nu a spus niciodată că acea statuetă va fi dusă în afara comunității pe care el o conducea. Încercările acestea de a muta accentul de colo-colo cred că au fost de la început, dar cred că trebuie să știm cum să ieșim din anumite situații. Eu cred foarte mult în evoluția frumoasă a poporului român, cred în conjuncturile care nu vor lăsa urme negative, cred numai în lucruri frumoase, pentru că orice lucru este urât sau frumos după cum îl vezi. Și acum, soarele care a ieșit după ce a bătut vântul poate că deranjează pe cei cu probleme de oftalmologie, poate bucură pe unii sau alții se uită că le topește bruma de zăpadă care a căzut pe alocuri. Totul este relativ, dar dacă vedem frumusețea, cu siguranță că ea există.

Citește și:

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (I)

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (II)

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (III)

Acasă la Dumnezeu, cu părintele Marius Moșteanu (IV)